(VIDEO) Scandal monstru la Lupeni. Femeie agresată și amenințată cu drujba

O femeie din Lupeni a ajuns la spital, după ce a fost agresată de bărbatul cu care conviețuia. Scandalul a fost imens, cu bătaie și amenințări, fiind implicată și fiica concubinei. Polițiștii au intervenit pentru calmarea spiritelor, în urma unei sesizări venite din partea victimei.

„O femeie în vârstă de 46 de ani a sesizat poliția cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 41 de ani, domiciliat în județul Dolj.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 14 mai a.c., în jurul orei 22:00, în timp ce cei doi se aflau în locuința femeii din municipiul Lupeni, între aceștia ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul căruia bărbatul și-ar fi agresat concubina, lovind-o cu pumnii și picioarele și strângând-o cu mâinile de gât”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Din datele polițiștilor, la un momendat, bărbatul ar fi luat o drujbă, fără a o porni, amenințându-și concubina cu ea, iar ulterior ar fi desfăcut butelia de la aragaz și ar fi amenințat că va incendia locuința.

„În conflict a intervenit și fiica femeii, în vârstă de 25 de ani, care ar fi încercat să aplaneze situația, însă ar fi fost și ea agresată de către bărbat. Femeia de 46 de ani a fost transportată la o unitate sanitară pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii au întocmit formularele de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent pentru ambele victime, motiv pentru care au fost emise ordine de protecție provizorii împotriva bărbatului, acesta având obligația de a păstra o distanță minimă de 10 metri față de victime și de domiciliile acestora.

De asemenea, polițiștii au reținut bărbatul de 41 de ani pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat procurorului de caz, în vederea dispunerii de măsuri legale”, precizează IPJ Hunedoara.

În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, și amenințare.

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!