O iapă care a căzut într-o groapă din zona fostului combinat siderurgic din Hunedoara a fost salvată de pompieri, în urma unei intervenții dificile. Terenul unde a căzut animalul se surpa, existând riscul să devină o capcană pentru utilajele cu care s-a acționat.
„Aproape trei ore s-au străduit pompierii hunedoreni, în această dimineață, să salveze o iapă căzută într-o groapă tehnologică din apropierea fostului combinat siderurgic. Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să se surpe după căderea animalului.
Mai mult decât atât, iapa era gestantă și salvarea ei trebuia făcută cu cât mai multă grijă.
Pentru a sprijini misiunea pompierilor, la fața locului a fost alocat un buldoexcavator aparținând Apa Prod Hunedoara și, în cele din urmă, animalul a fost extras în siguranță.
Mulțumim celor de la Apa Prod pentru ajutorul oferit astăzi!
Felicitări salvatorilor noștri pentru răbdarea și profesionalismul cu care au intervenit și de această dată! Pentru noi fiecare viață contează!”, a transmis plutonierul Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
