Șeful interimar al PNL Petroșani, Adrian Zvîncă, are susținerea colegilor pentru a ocupa funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Postul ar fi vizat și de alți liberali, iar decizia finală urmează să fie luată de către conducerea centrală a PNL.
Anunțul despre propunerea lui Zvîncă la conducerea unei agenții naționale vine la o săptămână, după ce Vetuța Stănescu a relatat într-o emisiune TV că i s-a plâns lui Bolojan, despre faptul că liberalii din județul Hunedoara nu au suficiente funcții. Președinta PNL Hunedoara spune că a stat mai mult de o oră (?!), în cabinetul lui Bolojan, ocazie cu care a aflat că ponderea funcțiilor și a beneficiilor pentru liberali reflectă scorul de doar 14 la sută obținut la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024.
„Revin în județul Hunedoara la faptul că PNL nu mai deține funcții la nivel județean. Am discutat cu Bolojan, cu primul-ministru, am fost chiar în 22 decembrie, unde am avut o luuungă discuție la domnia sa în cabinet. Sigur că m-am plâns, uitați-vă ce se întâmplă. Și mi-a zis «doamna Stănescu, trebuie să fim conștienți de ponderea pe care o avem noi ca și partid la nivel național, același lucru se întâmplă la nivel local». Dacă ponderea este mică, sigur că și lucrurile de care beneficiem din punct de vedere al funcțiilor pe care le putem dobândi, sunt reduse la ponderea pe care o avem. PNL, știm foarte bine că a avut la alegerile parlamentare un procent de 14%, nu avem mai mult. În actuala coaliție, după ce s-au aranjat toate lucrurile suntem undeva la 20 la sută. Suntem patru partide, fiecare a venit cu ponderea lui. Deci, totul este matematic, nimic nu este așa că vrea Stănescu sau vrea Bolojan sau vrea altcineva/. Sunt lucruri matematice care se calcuelază în funcție de ponderea politică pe care o ai”, a declarat Vetuța Stănescu, la emisiunea de la postul de televiziune local.
Afirmațiile Vetuței Stănescu despre discuțiile de peste o oră cu Ilie Bolojan, pe tema împărțirii funcțiilor la stat, vin în contextul în care alți colegi de partid din țară se plâng că premierul nu le răspunde la telefon. Este vorba despre primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț, care a spus că, în contextul ninsorilor abundente și a lipsei banilor, administrațiile locale s-au confurntat cu dificultăți mari. Edilul a mai spus că președintele Consiliului Județean Maramureș a vrut să discute cu premierul pe această temă, însă, Bolojan nu i-a răspuns la telefon.
Mai mult de atât, colegii de la partidele din coaliția de guvernare spun aceleași lucruri. Liderii PSD și, mai nou, cei de la UDMR, au declarat, în repetate rânduri, că Ilie Bolojan acționează și ia decizii fără să discute cu ei.
