Mascații au descins la domiciliul unui individ acuzat de pornografie infantilă și viol asupra unui minor. Bărbatul în vârstă de 28 de ani ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani, iar scenele intime le-a filmat, apoi, le-a distribuit către alte persoane.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea inculpatului Daniel Florin Drăgan.
„La data de 18 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 28 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă și viol săvârșit asupra unui minor.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna iunie 2025, inculpatul cunoscând faptul că persoana vătămată minoră are vârsta de 15 ani, la acel moment, a realizat cu telefonul său mobil, mai multe înregistrări, în timp ce întreținea acte de natură sexuală cu victima minoră. Ulterior producerii materialelor pornografice, acesta le-a distribuit, prin intermediul unei aplicații de socializare, către o terță persoană”, informează DIICOT.
Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Caraș-Severin fiind identificate și ridicate mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadã de 30 de zile.
„Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, privind arestarea preventivă a inculpatului Drăgan Daniel-Florin. Dispune arestarea preventivă a inculpatului: DRĂGAN DANIEL-FLORIN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă șii violul săvârșit asupra unui minor”, se arată în hotărârea instanței.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin și al jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș – Severin.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
