(VIDEO) Coiful și brățările dacice au ajuns în țară sub pază strictă. Vor fi expuse pentru publicul larg

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice de aur au fost aduse, astăzi, în țară. Artefactele au fost transportate de la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni către Muzeul Național de Istorie a României sub escorta jandarmilor de la Batalionului 9, batalion de protecție instituțională, pază, transporturi, bunuri cu caracter special, aceștia fiind antrenați pentru protecția unor astfel de bunuri de patrimoniu.

Muzeul Național de Istorie a României a anunțată că piesele vor fi expuse pentru publicul larg, începând de mâine, până în data de 3 mai.

„Evenimentul ce va avea loc mâine, 21 aprilie, prilejuit de întoarcerea în țară a Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice, este destinat exclusiv reprezentanților mass-media.
Începând cu data de 22 aprilie și până pe 3 mai 2026, aceste piese excepționale, recuperate, vor putea fi admirate de publicul larg, la Muzeul Național de Istorie a României, în timpul programului de vizitare, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00”, se arată într-un comunicat al muzeului transmis ieri. 

Coiful de la Coțofenești și trei brățări de aur au făcut parte din expoziția ”Dacia – Tărâmul Aurului și Argintului”, prezentată anul trecut la Muzeul Drents. Colecția expusă în Olanda număra peste 700 de artefacte dintre cele mai valoroase, aparținând patrimoniului național.

Cu o zi înainte de închiderea expoziției și readucerea exponatelor în țară, în ianuarie 2025, cele trei artefacte au fost sustrase. Potrivit Poliției olandeze care a deschis o anchetă cu privire la furtul pieselor, trei bărbați ar fi detonat o ușă de acces în muzeu, de unde au sustras coiful și trei brățări dacice. Ulterior, mai multe persoane au fost arestate, însă, timp de mai bine de un an autoritățile olandeze nu au comunicat nimic cu privire la recuperarea obiectelor de patrimoniu.

Între timp, Ministerul Culturii din România a anunțat în septembrie 2025 că a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate din Muzeul Drents.

În cele din urmă, la începutul lunii aprilie, autoritățile olandeze au anunțat că au găsit coiful și două dintre cele trei brățări, pe care le-au prezentat în cadrul unei conferințe de presă, la muzeu.

Cu excepția unei ușoare urme de lovitură pe suprafața coifului, obiectele, predate autorităților române, erau în stare excelentă. Locul în care se află a treia brățară de aur rămâne necunoscut.

Aceste obiecte antice au fost recuperate după ce autoritățile au încheiat un acord cu doi dintre suspecți, cel de-al treilea negând orice implicare în această spargere. Cei trei bărbați, identificați drept Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani), sunt urmăriți penal pentru furt și distrugerea bunurilor muzeului, procesul acestora fiind în derulare în Țările de Jos.

Coiful de la Coţofeneşti, un coif geto-dac, care datează din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., a fost descoperit în anul 1928 în satul Poiana Coţofeneşti, judeţul Prahova, de un elev al şcolii primare din localitate. Foarte probabil, obiectul a aparţinut unui rege geto-dac.

Brățările dacice din aur fac parte din tezaurele descoperite în incinta cetăților dacice de la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!