Un bărbat de 57 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a bătut-o pe femeia cu care conviețuia. Femeia a apelat la ajutorul polițiștilor, care au intervenit la fața locului. În urma loviturilor primite, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
„Polițiștii au fost sesizați de către o femeie din comuna Ribița cu privire la faptul că ar fi fost victima unei agresiuni fizice comise de concubinul său, în vârstă de 57 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
Din verificările efectuate a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat-o fizic. Femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la o unitate medicală din Deva.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultatul indicând un pericol iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva agresorului. De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Acesta a mai precizat că, în urma ”administrării probatoriului față de bărbatul în vârstă de 57 de ani, din comuna Ribița, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie după ce și-ar fi agresat concubina, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat magistraților în vederea luării măsurilor legale”.
