(VIDEO) Un bărbat mort și altul rănit grav, într-un accident rutier, pe șoseaua Simeria – Hațeg

Un bărbat a murit și un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs astăzi, la orele amiezii, pe DN 66, între localitățile Strei si Ruși. În accident au fost implicate două autiturisme, în fiecare dintre acestea aflându-se doar conducătorul auto.

Din nefericire, unul dintre șoferi a fost declarat decedat, echipajele de prim-ajutor nu au mai reușit să-l readucă la viață, în urma naevrelor de resuscitare.

„Sosiți de urgență la locul producerii evenimentului rutier, pompierii Detașamentului Hunedoara au constatat că impactul dintre cele 2 autoturisme a fost frontal și deosebit de violent.
Pentru unul dintre șoferi nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat la fața locului.
Cel de-al doilea conducător auto a suferit răni grave și a fost transportat cu ambulanța SAJ la spitalul din Hunedoara.
Pe timpul efectuării intervenției și a cercetărilor, circulația a fost oprită pe ambele sensuri”, a declarat maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Urmează ca instituțiile abilitate sa stabilească exact care au fost cauzele producerii acidentului de circulație.

 

În curs de actualizare…

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!