Pompierii Detașamentului Deva au intervenit în urmă cu puține momente, pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier, pe drumul național 76, între localitățile Săliștioara și Fornădia. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar conducătorii auto, un bărbat și o femeie. În urma impactului, femeia a rămas încarcerată, iar bărbatul a fost blocat în autoturism.
„Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident, au fost implicate două autovehicule, în care se aflau doar conducătorii auto, mai exact – o femeie și un bărbat. În urma impactului, femeia a rămas încarcerată și bărbatul blocat. Salvatorii au acționat imediat pentru extragerea în siguranță a victimelor dintre fiarele contorsionate”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Ulterior, cele două persoane au fost asistate medical și transportate la spital pentru tratament de specialitate. În unul dintre autoturisme se aflau trei pisicuțe, fiind salvate de pompieri.
„De asemenea, colegii noștri au salvat și trei pisicuțe care se aflau într-unul dintre autoturisme și au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri. Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri, pe parcursul intervenției”, precizeză ISU Hunedoara.
Din datele polițiștilor, accidentul a fost provocat de șoferița în vârstă de 25 de ani, din Luncoiu de Jos, care a intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani din Deva.
„La fața locului, echipajul de poliție a identificat cele două autoturisme implicate și pe conducătorii acestora. Din primele verificări, s-a stabilit că o femeie de 25 de ani, din Luncoiu de Jos, care conducea un autoturism pe DN 76, în direcția Deva-Brad, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Deva”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.
