CSM Deva – Unirea DMO 1 – 3 (1 – 1)
Au marcat: Marinca (27) – Macovei (24), Gogo (74 penalty), Blăgea (78)
Unirea DMO (antrenor Dan Bona): Turiță (60 Olărescu, 80 Iancău) – Olteanu, Lupușor, Stancu, Șeroni (46 Burciu) – Lingurar (75 Macovei), Musikic (60 Stupu) – Macovei (60 Matei), Pau (46 Blăgea), Agbomoniyi (60 Dodoi) – Gogo (75 Licica)
După un 5 – 0 „de încălzire” cu Măgura Pui în urmă cu o săptămână, Unirea DMO s-a impus sâmbătă la Deva pe sinteticul de la Cetate în fața liderului autoritar al ligii a patra hunedorene. Cu șapte oameni noi în primul 11, consecință a schimbărilor masive de lot (reamintim, au plecat 12 jucători în această pauză competițională), oaspeții au câștigat cu 3 – 1. Cel mai recent venit la DMO este Aleksa Musikic, un mijlocaș de 22 de ani din Muntenegru, al nouălea transfer al iernii. Singurul jucător nefolosit de Dan Bona în această partidă a fost Joel Goly, care încă se reface după operația de menisc. De partea cealaltă Ciprian Luca a aliniat pentru Deva două garnituri diferite la start și după pauză, cu câte cinci juniori în fiecare formulă, în ultimul joc înaintea intrării în cantonamentul de la Geoagiu.
A fost un meci de un bun nivel, cu angajament de ambele părți, toți jucătorii dorind să arate că își merită locul în echipă. Am consemnat și ratări mari (Gogo protagonist în două rânduri, cu șuturi în portar, Lupușor cu o minge trimisă pe lângă poartă din mijlocul careului), dar și câteva reușite de excepție la goluri.
Așa s-a marcat:
0 – 1: lovitură liberă de la 20 de metri după un fault la Agbomoniyi, execuție impecabilă Macovei, lângă bară;
1 – 1: Marinca, șut din careu după o combinație cu Mureșan;
1 – 2: Gogo a fost faultat în careu și tot el a transformat penaltyul;
1 – 3: Licica este faultat la 22 de metri de poarta deveană, lovitură liberă transformată spectaculos de Blăgea, bară transversală-gol.
Iată ce au declarat la final cei doi antrenori:
Ciprian Luca: „Sunt mulțumit de angajamentul pe care l-au arătat băieții în acest meci. Suntem încă în perioada de acumulare fizică, iar acest lucru se vede. Urmează să mai disputăm încă trei sau patru amicale până la relurea campionatului, meciuri care ne vor ajuta să creștem de la o etapă la alta. Din ceea ce am văzut, sunt convins că toți jucătorii se vor ridica la nivelul cerințelor stabilite pentru acest sezon.”
Dan Bona: „A fost un meci foarte bun de pregătire, am întâlnit o echipă a Devei mult peste nivelul ligii a patra. Sunt mulțumit de modul cum s-au prezentat băieții, îi felicit pentru atitudine. Ați văzut că în repriza a doua am avut opt-nouă copii pe teren. Pentru noi a fost abia al doilea joc de pregătire, încă nu ne cunoaștem, nu suntem omogeni, au plecat mulți jucători, au venit mulți. De aceea am și fixat mai multe amicale, ca să stabilim relații de joc.”
foto: https://www.facebook.com/p/ACS-Unirea-DMO-100094321434467/
