Ghiroda și Giarmata Vii – Unirea DMO 1 – 0 (1 – 0)
A marcat: Trandu (7 penalty)
DMO (antrenor Dan Bona): Turiță – Lupușor, Stancu, Codrea, Olteanu – Lingurar (cpt), Goly (50 Musikic), Stupu (46 Dodoi) – Pau (64 Blăgea), Gogo, Agbomoniyi
Meci practic fără nici o miză vineri pe „Emilian Pavel”, între o echipă care nu a reușit calificarea în play-off și alta care mai păstra doar șanse teoretice de evitare a retrogradării. Poate și ca o consecință a acsetui fapt, presupusul decalaj valoric nu s-a văzut în jocul de pe teren, iar diferența pe tabelă a făcut-o un penalty extrem de ușor acordat gazdelor chiar în debutul întâlnirii.
Unirea și-a jucat șansa până la capăt, dar a plătit din nou tribut ratărilor la finalizare, pentru că ocazii de gol și-a creat destule. Acest rezultat, coroborat cu victoria Șagului la Pecica (mai puțin surprinzătoare decât pare, pentru că nici pentru arădeni partida nu avea vreo miză reală), a mărit la 10 puncte decalajul celor de la DMO față de locul 6 din play-out, ecart practic imposibil de recuperat în cele cinci meciuri rămase.
Ce a spus Dan Bona la încheierea partidei: „A fost cel mai bun joc al nostru din această primăvară. Dacă cu Sântana și Poli am jucat doar câte o repriză, acum tot meciul am jucat bine. Rezultatul s-a decis în minutul 6 printr-o decizie eronată a arbitrului, un 11 metri inexistent. Peste două minute ei avut o bară, după care noi am pus stăpânire pe joc. Repriza a doua am controlat-o în totalitate, ne-am creat multe ocazii, Agbomoniyi, Gogo, Musikic, Codrea (foto), din păcate nu am reușit să înscriem. Am spus asta de la începutul pregătirilor, echipa asta va juca mai bine abia pe final de campionat, pentru că în iarnă au venit 15 jucători noi, era greu să realizăm ceva imediat. Șanse de salvare nu mai sunt, să fim realiști, îmi doresc doar să câștigăm unul, două sau trei meciuri din cele rămase, câte se poate.”
Vineri, la Hațeg, DMO întâlnește Progresul Pecica în etapa a doua din play-out.
foto: https://www.facebook.com/p/ACS-Unirea-DMO-100094321434467/
Liga 3 play-out seria 7
rezultate etapa 1
vineri, 3 aprilie
CIL Blaj – Universitar Alba Iulia 0 – 0
Progresul Pecica – Timișul Șag 0 – 2
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Unirea DMO 1 – 0
Unirea Sântana a stat
Clasament
1 Ghiroda 1 1 0 0 1 – 0 39
2 Sântana 0 0 0 0 0 – 0 37
3 Pecica 1 0 0 1 0 – 2 31
4 Blaj 1 0 1 0 0 – 0 29
5 Universitar 1 0 1 0 0 – 0 26
6 Șag 1 1 0 0 2 – 0 24
7 DMO 1 0 0 1 0 – 1 14
program etapa 2
vineri, 10 aprilie
Timișul Șag – CIL Blaj
Unirea DMO – Progresul Pecica
Unirea Sântana – CSC Ghiroda și Giarmata Vii
Universitar Alba Iulia stă
