Unirea DMO a promovat în Liga 3 la numai doi ani de la înființare!

Unirea DMO – ACS Viitorul Severin 2 – 1 (2 – 0)

Au marcat: Tomoni (6), Pușcă (20 penalty) – Poenaru (49)

Unirea DMO (antrenor Flavius Itul): Cobliș – Arcuși, Torkos, Matei, Lupulescu – Grozoni (62 Harangozo), Crețu – Caia (84 Vârlan), Pușcă (cpt), Moise (80 Lingurar) – Tomoni (84 Ștefoni)

Viitorul Severin (antrenor Dorian Vasilică): Mișu – Bunea, Ciobanu (cpt), Țughin, Căpățână (33 Chican) – Yahaya, Văcaru, Joel, Geangălă – Poenaru (84 C. Vasilică), Copilu (76 Mangu)

 

Returul barajului pentru promovarea în Liga 3 a fost o poveste cu deznodământ așteptat. Numai o catastrofă de proporții inimaginabile putea răsturna victoria la scor din partida tur, acel 4 – 1 de la Pristol (Mehedinți). Drept care spectatorii care au umplut duminică tribuna bazei sportive de la Sântămăria Orlea, înfruntând cele 29 de grade de la ora meciului, s-au putut bucura fără emoții de succesul favoriților. Mai mult, Unirea DMO a câștigat și manșa a doua, scor 2 – 1, ducând golaverajul general la un convingător 6 – 2 cu Viitorul Severin.

Hunedorenii au început deciși să tranșeze cât mai repede manșa retur, astfel că încă din primul minut Moise, bine servit de Arcuși, l-a încercat pe Mișu cu un șut din careu, dar portarul oaspeților a reținut. Nici cinci minute nu au trecut și o fază lucrată frumos de Moise, Tomoni și Caia a adus primul corner; a executat Lupulescu pentru Pușcă, acesta a centrat și Tomoni a înscris cu o lovitură de cap din mijlocul careului.

Forcingul gazdelor a continuat, cu Moise întârziind șutul și fiind deposedat în 16 metri și cu șutul lui Pușcă din careu într-un adversar interpus salvator între el și poartă. Firesc, s-a făcut 2 – 0: Moise și Lupulescu au conlucrat pe flancul stâng, a urmat un fault în careu și Pușcă a transformat lovitura de la 11 metri.

De aici încolo cei de la Unirea au lăsat impresia că așteaptă doar fluierul de final și sărbătoarea de după. Viitorul a încercat să dea replica prin Joel (șut prins fără probleme de Cobliș), Yahaya (blocat bine de Matei) și Copilu (minge trimisă peste poartă după o pătrundere pe stânga).

Imediat după reluare mehedințenii au redus diferența la o fază care nu anunța absolut nimic, o pasă greșită în spate de care Poenaru a profitat și a marcat după ce a evitat portarul. Oaspeții au căutat în mod evident măcar egalarea, însă marile ocazii de gol au apărut tot la poarta Severinului. Caia a ratat întâlnirea cu balonul în șase metri la centrarea lui Moise (min. 56), Tomoni l-a imitat din nici doi metri la centrarea lui Caia (min. 61), Caia a finalizat cu un șut peste poartă după o fază-șnur pe traseul Moise – Tomoni – Pușcă (min. 66), iar lovitura liberă a lui Lupulescu de la 20 de lateral dreapta a șters zidul și a trecut de puțin pe lângă bară (min. 74). Unicele șanse de gol ale oaspeților le-a avut Copilu, minge trimisă la colțul lung pe lângă poartă (min. 72) și șut razant peste transversală (min. 90).

Unirea DMO devine astfel a treia reprezentantă a Hunedoarei în Liga 3, alături de Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, iar speranța comună a celor trei este fără îndoială să fie repartizate în aceeași serie, pentru a evita cât mai mult cheltuielile și oboseala deplasării pe distanțe lungi în alte județe.

 

Declarații după meci:

Flavius Itul (antrenor Unirea DMO): „Știam că va fi, paradoxal, un meci mai greu decât cel din deplasare. Parcă mai multă încredere am avut că vom câștigă meciul de acolo. Știam că aici ei vor veni să joace și o echipă care joacă fără presiune întotdeauna e periculoasă. Am înscris destul de repede, apoi am mai înscris un gol și cred că asta a fost decisiv. Pentru victorie, nu pentru calificare, calificarea era mai greu de pierdut, dar ne doream un rezultat bun acasă, o victorie. Suporterii sunt cei care ne-au susținut tot anul, știu prin ce am trecut, cu mutarea de la Ciula Mare la Hațeg, cu mutarea la Orlea, îi cunoaștem foarte bine, avem o relație strânsă cu ei. În ceea ce privește transferurile, am pregătit câteva mutări, o să le vedeți în săptămânile viitoare. Le avem și nominal, știm și ce poziții ne dorim, trebuie să ne întărim și pe partea de „underi”, unde trebuie să avem 6-7-8 jucători din 2006-2007 sau mai tineri. Ne dorim să ne consolidăm ca și club, să consolidăm poziția noastră în liga a treia, să nu fim în pericol de retrogradare și să ne consolidăm pe partea de organizare a grupelor de copii și juniori.”

Dan Bona (director tehnic Unirea DMO): „Ce pot să spun, suntem fericiți. Știam că aici va fi mai greu ca acolo, la 2 – 0 ne-am și relaxat. Îi felicit pe jucători, întreg stafful tehnic, împreună cu Flaviu și ceilalți am reușit o promovare istorică. Mulțumim acestui public minunat și celui care susține această echipă, Mihai Dumbravă. Astăzi ne bucurăm, de săptămâna viitoare vedem ce facem, cum ne pregătim pentru liga a treia.”

Mihai Dumbravă (finanțator Unirea DMO): „Suntem pregătiți pentru liga a treia, acum vedem ce se va întâmpla în continuare. Important e să fim sănătoși și să meargă afacerea de bază, de unde să fie bani și pentru fotbal. O să rezolvăm și problema cu omologarea terenului (n. red: de la Sântămăria Orlea), suntem aproape de asta, ca să putem juca aici meciurile din campionat.”

Andrei Cobliș (portar Unirea DMO): „Pentru asemenea momente jucăm fotbal, pentru acest public minunat, uitați-vă la ei cât sunt de bucuroși! Numai noi știm prin ce a trebuit să treacă acest club, acest om (n. red: Dumbravă), dar acum suntem bucuroși de reușită.”

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!