Un jandarm aflat în afara serviciului a ajutat un bărbat de 78 de ani, căzut în stradă

Un jandarm hunedorean a dat dovadă de spirit civic și altruism chiar după terminarea programului de lucru. Acesta a sărit în ajutorul unui bărbat de 78 de ani, care se prăbușise la pământ. Gestul de omenie s-a petrecut ieri, în apropierea sediului Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, din Deva. Jandarmul l-a observat pe vârstnic și a intervenit imediat.

După ce a încercat să îl însoțească spre locuință și a reușit să o contacteze pe fiica acestuia, militarul a constatat că starea de sănătate a bărbatului era mult prea fragilă pentru a continua drumul. A luat atunci cea mai bună decizie: a apelat numărul unic de urgență 112.

Un echipaj SMURD a ajuns rapid la fața locului și i-a acordat bătrânului îngrijiri medicale, stabilind că acesta suferă de o afecțiune cardiacă. Tot acolo a ajuns și fiica sa, vizibil emoționată.

„Ce m-a bucurat mult a fost că la final, mi-a mulțumit cu lacrimi în ochi”, a povestit jandarmul.

Gestul jandarmului a făcut diferența pentru viața bărbatului și pentru liniștea familiei sale.

„Poate părea un gest firesc, dar pentru acel om și pentru familia lui, prezența lui Sergiu în acel moment a făcut toată diferența. Îi mulțumim lui Sergiu pentru exemplul de omenie și solidaritate”, au transmis reprezentanții IJJ Hunedoara.

 

Sursa foto: IJJ Hunedoara

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!