Tragedia s-a petrecut în după-amiaza zilei de meircuri. Primarul Damian Diniș se afla cu tractorul pe un câmp de pe raza comunei. Potrivit martorilor, bărbatul s-a răsturnat cu tractorul fiind prins sub fiarele utilajului agricol. Echipajele de prim-ajutor venite la fața locului nu au mai reușit să-l readucă la viață.
Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte care au dus la decesul primarului. Damian Diniș avea 58 de ani și era la al șaptelea mandat de primar al Băiței.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c. în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj.
Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză”, informează IPJ Hunedoara.
Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

One thought on “Tragedie la Băița. Primarul comunei Damian Diniș și-a pierdut viața într-un accident de tractor”