Trafic, prostituție și cocaină: 24 de percheziții

Procurorii DIICOT au descins în această dimineață în București și în trei județe, într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism. Anchetatorii spun că zeci de tinere au fost exploatate într-un club din Sectorul 5, iar gruparea a încasat peste 19,5 milioane de lei. La percheziții au fost găsite și droguri.

Grupare activă din 2018

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2018, patru indivizi au constituit, în municipiul București, o grupare de criminalitate organizată la care au aderat ulterior și alți membri. Scopul: obținerea unor sume importante de bani prin exploatarea unor tinere, obligate să practice prostituția într-un club de noapte din sectorul 5.

Victimele au fost recrutate prin intermediul paginii de internet a clubului și prin anunțuri pe rețelele de socializare. Tinerele erau convinse să semneze contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, fiind induse în eroare că vor desfășura activități de dans artistic.

În realitate, după angajare, li s-a comunicat că singura modalitate de a obține venituri era oferirea de servicii sexuale contra cost clienților.

Prostituţie la normă

Anchetatorii susțin că membrii grupării racolau în special tinere cu studii precare, fără sprijin familial, cu posibilități financiare reduse sau fără loc de muncă, unele având inclusiv tulburări psihice diagnosticate.

Pentru a menține controlul asupra victimelor, suspecții au implementat un sistem strict de evidență a clienților și a sumelor încasate, care includea sancțiuni pentru cele care nu atingeau „targetul” impus. Victimele care nu prestau numărul stabilit de clienți erau penalizate financiar, prin reținerea unei părți din câștiguri.

Cercetările arată că, până în februarie 2026, membrii grupării au obținut peste 19.500.000 de lei din exploatarea fetelor, precum și alte sume în numerar.

Pentru a disimula proveniența banilor, suspecții ar fi pus la punct un mecanism de „albire” a sumelor, care presupunea transferarea fondurilor către o fundație, apoi în conturile unor societăți controlate de aceștia, iar ulterior în conturile liderilor grupării, pentru a fi introduse în circuitul civil.

În această dimineață, unul dintre suspecți a fost prins în flagrant având asupra sa 17 doze de cocaină, la scurt timp după ce ar fi vândut o doză unui client.

La una dintre adresele percheziționate, anchetatorii au descoperit aproximativ un kilogram de substanță pulverulentă, posibil cocaină.

Audieri la DIICOT

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și al jandarmilor din cadrul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Anchetatorii precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!