Un incident grav a avut loc pe linia de cale ferată Simeria – Arad, între localitățile Zam (jud. Hunedoara) și Ilteu (jud. Arad). Un tren marfar care circula între Constanța și Curtici a lovit o autoutilitară. Din primele date, se pare că șoferul mașinii nu a respectat semnalizarea la nivel de trecere cu calea ferată și a încercat să se strecoare prin fața trenului.
„În această dimineață, în jurul orei 9:00, un eveniment rutier a avut loc în zona localității Zam, județul Hunedoara. Din primele cercetări, se pare că un șofer de autoturism nu ar fi respectat semnalizarea la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind implicat într-un incident în urma căruia două persoane aflate în vehicul au fost rănite.
În eveniment a fost implicat un tren de marfă care circula de la Constanța către Curtici.
Din cauza incidentului, traficul feroviar este blocat între stațiile Zam (HD) și Ilteu (AR), autoritățile feroviare intervenind pentru gestionarea situației și reluarea circulației”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Pompierii Secției Ilia au fost solicitați să la locul incidentului. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
„Pompierii au constatat faptul că, în autoutilitară se aflau trei persoane, care au fost evaluate medical la locul evenimentului și ulterior, au fost transportate la spitalul din Deva, pentru investigații suplimentare. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri”, precizează Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Traficul feroviar a fost restricționat pe perioada intervenției echipajelor de prim-ajutor.
