Sute de gospodării din zona calamitată a Sucevei, curățate de pompieri din toată țara

Misiunea pompierilor militari de a înlătura efectele inundațiilor dublate de alunecări de teren din județul Suceava continuă într-un ritm susținut. Un grup de 14 militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara s-a alăturat echipelor de pompieri venite din toată țara pentru a sprijini efortul colegilor suceveni. Aceștia au revenit acasă, iar în funcție de nevoile din teren vor fi trimise forțe noi, a precizat maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. 

Cele mai afectate localități din județul Suceava sunt Broșteni, Ostra și Stulpicani, unde sute de case au fost, efectiv, distruse din temelii. Totodată, infrastructura rutieră, linile de transport a curentului electric și rețelele de apă și canalizare sunt distruse. Prin urmare, intervențiile pompierilor sunt complexe și vizează atât curățarea caselor și curților de nămol, dar și aprovizionarea acestor localități cu apă potabilă sau hrană.

„Pompierii militari, alături de alte echipe de intervenție (jandarmi, polițiști, lucrători silvici, personal al Apelor Române, voluntari etc.) desfășoară activități de decolmatare, evacuare de aluviuni și deșeuri, precum și curățarea și refacerea infrastructurii rutiere, acolo unde aceasta a fost grav afectată. Până în prezent, s-au efectuat operațiuni de evacuare a apei și aluviunilor din 593 de gospodării.

Lucrările de degajare a drumurilor continuă pe aproximativ 14 kilometri de drumuri județene și naționale, intervenindu-se inclusiv la deblocarea podețelor și consolidarea taluzurilor afectate pe DN17B. În total, au fost extrase și transportate peste 10.000 de metri cubi de material din zonele afectate către un depozit temporar”, informează ISU Hunedoara.

Pentru a menține funcționarea instalațiilor de alimentare cu apă în orașul Broșteni, pompierii au asigurat transportul a peste un milion de litri de apă, sprijinind astfel reluarea parțială a serviciilor esențiale.

Totodată, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor au intervenit la 47 de poduri și podețe, acestea fiind decolmatate, recalibrate și, acolo unde a fost necesar, au fost refăcute încastrările de mal pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!