Un hunedorean care a găsit pe stradă o sumă consistentă de bani a dat dovadă de spirit civic, ducând bancncotele la Poliție. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, le-a spus polițiștilor că a găsit banii pe raza municipiului Hunedoara. Potrivit IPJ Hunedoara, suma găsită pe stradă este de ordinul câtorva sute de lei.
„La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Hunedoara, a dat dovadă de un remarcabil spirit civic, după ce a predat la sediul Poliției Municipiului Hunedoara o sumă de bani pe care a declarat că a găsit-o abandonată pe raza municipiului.
Gestul acestuia a fost apreciat de polițiști, care l-au felicitat pentru corectitudine și responsabilitate, subliniind importanța unor astfel de acțiuni pentru consolidarea încrederii în comunitate.
În prezent, polițiștii desfășoară verificări pentru identificarea persoanei care a pierdut suma de bani, în vederea restituirii acesteia”, informează Insepctoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Inspectoratul de Poliție reamintește cetățenilor că astfel de gesturi contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și încurajează manifestarea unui comportament civic responsabil.
