Studenții de la Construcții din Timișoara, vizită pe șantierul de pe A1 Margina-Holdea

Studenții din anul al III-lea ai Facultății de Construcții din Timișoara, specializarea Căi Ferate, Drumuri și Poduri, din cadrul Universității Politehnica Timișoara, au efectuat o vizită de studiu pe șantierul celor două tuneluri de pe sectorul A1 Margina – Holdea.

Viitorii ingineri au avut ocazia să observe desfășurarea lucrărilor și organizarea unui șantier de mare amploare, experiență considerată esențială pentru completarea pregătirii teoretice.

“Contactul direct cu un șantier activ completează pregătirea teoretică. Procesele tehnologice, organizarea fronturilor de lucru și adaptarea soluțiilor la condițiile reale din teren sunt aspecte care se înțeleg cel mai bine doar la fața locului. Astfel de vizite contribuie la formarea unei perspective corecte asupra domeniului și la pregătirea viitorilor ingineri pentru provocările din teren”, au precizat reprezntanții DRDP Timișoara.

Pe șantierul autostrăzii se lucrează în regim permanent, cu peste 700 de muncitori și mai mult de 200 de utilaje mobilizate. La Tunelul 1, galeriile sunt finalizate, iar în prezent se execută etapele finale de structură. Hidroizolația și drenajul sunt realizate în proporție de peste 90%, în timp ce cămășuiala finală este executată în proporție de aproximativ 90%, în funcție de galerie.

La Tunelul 2, lucrările continuă pe ambele galerii, unde excavația este realizată în proporție de aproximativ 50–70%. În paralel, au început și lucrările structurale, inclusiv fundațiile pentru bolta întoarsă, aflate în diferite stadii de execuție. Pentru străpungerea tunelului sunt organizate 11 fronturi de lucru.

Potrivit datelor de la finalul lunii aprilie, stadiul fizic al lucrărilor pe întreg sectorul A1 Margina – Holdea se apropie de 60%, transmit cei de la DRDP Timișoara.

 

Foto: DRDP Timișoara

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!