Stadionul din Petroșani pregătit pentru meciuri din Superligă. Urmează verificările de omologare ale FRF

Lucrările de pregătire a stadionului Petroșani pentru meciuri din Superligă au ajuns la final. Arena are sisteme de iluminat noi, un gazon aproape perfect și spații amenajate special pentru personalul tehnic care participă la o partidă de fotbal. Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a anunțat că recepția lucrărilor a avut loc în data de 27 august, fiind efectuate și teste la noile instalații. Urmează ca Federația Română de Fotbal să efectueze verificările pentru omologarea stadionului pentru meciuri oficiale în competițiile naționale. Potrivit unor surse, Corvinul ar urma să joace primul meci la Petroșani în data de 10 octombrie, după ce toate formalitățile vor fi încheiate.

„A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a terenului de fotbal la Complexul Sportiv «Petre Libardi» din Municipiul Petroșani. Recepția lucrărilor a avut loc joi seară, moment ales special pentru a putea fi testată și prezentată funcționarea instalației de nocturnă, la capacitate maximă, în condiții reale.
La eveniment au participat alături de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public, Costel Avram, cei doi vicepreședinți, Ioan Demeter și Alin Țambă, prefectul Lorincz Szell, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, antrenorul FC Corvinul 1921, Florin Maxim, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, oficiali ai FC Corvinul 1921, consilieri județeni și consilieri locali.
Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Hunedoara, ca urmare a solicitării Municipiului Petroșani, în contextul demersurilor pentru omologarea stadionului la standardele Superligii, necesare pentru ca FC Corvinul Hunedoara 1921 să poată disputa aici meciurile din sezonul competițional 2026–2027”, anunță Consiliul Județean Hunedoara.

Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune că investiția de la stadionul din Petroani va aduce beneficii pentru toată Valea Jiului. Acesta a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea lucrărilor, într-un termen foarte scurt, de doar câteva luni. Șeful administrației județene a mai precizat că aducerea echipelor de fotbal din Prima Ligă la Petroșani va contribui la dezvoltarea economică a zonei.

„Această investiție, care va avea un impact semnificativ nu doar pentru Petroșani, ci pentru întreaga Vale a Jiului și a județului nostru, își are originile în performanța deosebită pe care a reușit-o Corvinul Hunedoara, aceea de a promova în prima divizie a fotbalului românesc. FC Corvinul avea nevoie de un stadion, pe care să joace meciurile de «acasă», în condițiile în care stadionul din Hunedoara urmează să fie rconstruit din temelie în următorii ani. Ceea ce a făcut aici, într-un timp record, Sorin Apostu (n.r. administratorul firmei care a executat lucrările) și partenerii săi, este fantastic și vreau să-i felicit, în mod public pentru această lucrare de excepție. Îi felicit în egală măsură pe cei de la Jiul și de la Primăria din Petroșani, ale căror eforturi conjugate au făcut ca, în cel mai scurt timp, Corvinul Hunedoara să joace aici, aducând bucuria fotbalului pentru suporterii din Valea Jiului și din întregul județ Hunedoara. Pentru tot acest efort le mulțumesc atât constructorului, cât și consilierilor județeni și celor doi primari, de la Petroșani și Hunedoara și întregii echipe care s-au unit pentru ca acest proiect să fie unul de succes, unul care va contribui inclusiv la dezvoltarea economică a regiunii ”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Lucrările au inclus instalația de nocturnă; sistemele de degivrare și irigare a suprafeței de joc; sistemul de alimentare pentru CarTV și VAR, inclusiv pentru reclamele luminoase; tabloul electric general.

Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat la data de 14.05.2026, lucrările au demarat pe 15.06.2026, iar finalizarea acestora a avut loc pe 24.08.2026. Valoarea investiției asigurate de Consiliul Județean Hunedoara este de 7.519.545,00 lei, inclusiv TVA, din bugetul propriu al județului.
Prin acest proiect, Consiliul Județean Hunedoara își continuă angajamentul de a susține infrastructura sportivă din județ, oferind alături de Primăria Municipiului Petroșani, care susține alte lucrări de infrastructură la stadion, condițiile necesare pentru performanță la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!