Siguranța elevilor și prevenirea consumului de droguri au reprezentat principalele direcții de acțiune în școlile din județul Hunedoara pe parcursul anului școlar 2025–2026. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara au prezentat bilanțul activităților desfășurate, evidențiind atât amploarea campaniilor preventive, cât și scăderea numărului de infracțiuni înregistrate în mediul școlar.
Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Școlar Județean, peste 11.500 de elevi, cadre didactice și părinți au participat la activități dedicate prevenirii consumului de droguri și a altor substanțe psihoactive. Campaniile au inclus sesiuni de informare, workshop-uri cu specialiști, activități de educație pentru sănătate, consiliere individuală și de grup, precum și programe pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale.
În paralel, mii de elevi au fost implicați în proiecte de prevenire a bullying-ului și a violenței școlare, precum „Ambasadorii antibullying”, „STOP bullying – Spune NU intimidării”, „Mâinile nu sunt pentru a lovi” sau „O săptămână fără violență”. Totodată, Inspectoratul Școlar a implementat și Programul național „Împreună prindem curaj”, prin care șapte unități de învățământ din județ au beneficiat de finanțări în valoare totală de 35.000 de lei pentru proiecte dedicate creșterii siguranței în școli.
„Am reușit să organizăm numeroase campanii, proiecte și activități menite să prevină consumul de droguri, fenomenul de bullying și violența școlară. Le mulțumim tuturor partenerilor implicați, iar din informațiile pe care le deținem știm că aceste demersuri au avut un impact deosebit în rândul elevilor”, a declarant prof. Maria Ștefănie, inspector școlar general al IȘJ Hunedoara.
De cealaltă parte, polițiștii hunedoreni au desfășurat, pe parcursul anului școlar, peste 2.100 de activități informativ-preventive la care au participat peste 54.000 de elevi și cadre didactice. În baza a 207 planuri de acțiune au fost organizate 666 de acțiuni de prevenire și control, vizând combaterea delincvenței juvenile, reducerea absenteismului, prevenirea consumului și traficului de droguri, precum și siguranța rutieră în apropierea unităților de învățământ.
Polițiștii au efectuat aproape 2.500 de activități pentru fluidizarea traficului în zona școlilor, au verificat sistemele de securitate ale unităților de învățământ și au instruit personalul de pază. Totodată, au fost identificați 235 de elevi aflați în situații de risc, fiind dispuse măsuri de sprijin împreună cu școlile, părinții și instituțiile competente.
„Cel mai important proiect implementat la nivelul județului nostru a fost Scoate violența școlară din anonimat, în cadrul căruia au fost desfășurate numeroase activități de prevenire și informare. Eforturile preventive s-au reflectat și în evoluția fenomenului infracțional. Mai exact, în acest an școlar am înregistrat mai puține incidente de natură penală decât în anul școlar precedent”, a precizat comisar șef Corina Sicoe, șef Birou Siguranța Școlară.
În anul școlar 2025–2026 au fost înregistrate 69 de incidente de natură penală în școli și în zonele adiacente acestora, cu 28 mai puține decât în anul școlar precedent, când au fost raportate 97 de astfel de fapte. Cele mai frecvente incidente au fost cele de lovire sau alte violențe, urmate de furturi și amenințări.
Reprezentanții celor două instituții anunță că activitățile preventive vor continua și în perioada vacanței de vară, prin campanii dedicate combaterii bullying-ului, prevenirii consumului de droguri și reducerii riscului de victimizare a minorilor.


