Siguranța elevilor, prioritate pentru IPJ și ISU Hunedoara odată cu redeschiderea școlilor

Polițiștii și pompierii hunedoreni, împreună cu instituțiile partenere, au anunțat că sunt pregătiți pentru debutul noului an școlar 2025-2026, punând accent pe siguranța elevilor, cadrelor didactice și a mediului educațional.

Încă din luna iulie, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a adoptat un plan de măsuri menit să ofere un climat optim de ordine și siguranță în unitățile de învățământ. Pentru fiecare școală a fost desemnat un polițist responsabil, au fost reactualizate panourile informative cu numere de urgență și date de contact ale polițiștilor de proximitate, iar în zonele școlilor s-au verificat semnalizările rutiere. Totodată, polițiștii rutieri au controlat mijloacele de transport școlar, verificând licențele, inspecțiile tehnice și asigurările, iar șoferii au fost instruiți să respecte legislația.

Unitățile școlare au fost incluse în itinerariile de patrulare auto și pedestră, iar la festivitățile de deschidere forțele de ordine vor fi prezente pentru a asigura un climat de siguranță. Pe parcursul anului școlar, polițiștii vor continua campaniile de prevenire „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, „FII INdependent!” și „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, adresate combaterii violenței școlare, consumului de droguri și accidentelor feroviare.

De cealaltă parte, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a pus accent pe prevenirea incendiilor și pregătirea elevilor și cadrelor didactice pentru situații de urgență. În anul școlar precedent, pompierii au constatat 113 deficiențe la controalele efectuate, dintre care aproape jumătate au fost remediate pe loc, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare totală de 420.000 lei. De asemenea, s-au desfășurat 37 de exerciții de alarmare-evacuare și 30 de lecții deschise la care au participat aproape 9.000 de elevi și preșcolari.

În prezent, din cele 471 de clădiri școlare din județ, 122 dețin autorizație de securitate la incendiu, iar 19 se află în proces de avizare. ISU subliniază că responsabilitatea obținerii autorizațiilor revine beneficiarilor, dar colaborează strâns cu autoritățile locale pentru remedierea lipsurilor.

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!