În ultimele 24 de ore, Serviciul Salvamont Hunedoara a răspuns la 14 apeluri de salvare și prim-ajutor din partea unor persoane care au suferit accidente pe pârtiile de schi din județ sau au avut nevoie de sprijin din partea salvatorilor montani. Dispeceratul Național Salvamont anunță că în perioada sărbătorilor de iarnă s-a confruntat cu un record de misiuni de salvare din istoria serviciului montan.
„Un nou RECORD, nedorit, în istoria Salvamont Romania! Cifrele zilei: 167-180-120 … Cifrele, la zi, ale acestei vacante de iarna: peste 1300 de interventii ale salvamontiștilor. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 167 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 31 apeluri pentru Salvamont Predeal, 15 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov, 13 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 11 apeluri pentru Salvamont Maramureș, 10 apeluri pentru Salvamont Prahova, 10 apeluri pentru Salvamont Sinaia, 9 apeluri pentru Salvamont Suceava, 9 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 7 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov,7 apeluri pentru Salvamont Neamț, 6 apeluri pentru Salvamont Gorj, 6 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 6 apeluri pentru Salvamont Borșa, 4 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic, 4 apeluri pentru Salvamont Cluj, 4 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Semenic, 4 apeluri pentru Salvamont Alba, 3 apeluri pentru Salvamont Mureș, 2 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei, 2 apeluri pentru Salvamont Bihor, 1 apel pentru Salvamont Râșnov, 1 apel pentru Salvamont Hunedoara, 1 apel pentru Salvamont Vladeasa, 1 apel pentru Salvamont Harghita.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 180 persoane, peste 120 de persoane au ajuns la spital, 66 dintre acestea fiind transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, patru au fost predate elicopterelor SMURD, iar restul au primit acordul sa fie transportate cu mașinile aparținătorilor. Grad de răspuns al salvamontistilor la apelurile de urgență: 100%.
S-au mai primit 68 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Salvamont România vă îndeamnă la prudenta și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont.
