Revoltă a minerilor din Valea Jiului. Au refuzat să intre în subteran

Minerii de la exploatările Lupeni, Livezeni și Vulcan au declanșat un protest spontan și au refuzat să intre în subteran, astăzi, din cauza nemulțumirilor privind plata adaosurilor salariale pe care ar trebui să le primească pentru Sărbătorile Pascale. La Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), societate care administrează minele încă deschise din Valea Jiului și Termocentrala Paroșeni, domnește incertitudinea, după ce exploatările miniere au intra pe program de închidere. Plan care nu poate fi pus în aplicare deoarece lucrările care trebuie realizate sunt complexe, iar CEVJ nu are suficienți angajați cu care să efectueze amenajările pentru închiderea minelor.

Minerii și energeticienii de la  CEVJ, ar urma să beneficieze de două prime, una pentru a marca Vinerea Mare, iar cea de-a doua pentru Paște, conform Contractului Colectiv de Muncă. Valoarea primelor trebuie să fie stabilită pe baza negocierilor dintre sindicat și administrație. Potrivit Agerpres, conducerea CEVJ s-a deplasat la sucursalele miniere pentru a discuta cu protestatarii. De asemenea, președintele Consiliului de Administrație al CEVJ, Marius Viorel Poșa, susține că se duc discuții cu reprezentanții Sindicatului Muntele, la București, pe tema solicitărilor formulate de mineri.

CEVJ numără circa 2.000 de angajați care lucrează la minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la Termocentrala Paroșeni, unde se utilizează cărbunele extras de la cele patru exploatări.

Foto arhivă

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!