Razie de amploare a polițiștilor în Hunedoara: Peste 400 de persoane legitimate, sancțiuni de aproape 45.000 lei și controale în școli

Polițiștii din municipiul Hunedoara au desfășurat vineri, 26 septembrie, o amplă acțiune de tip „razie”, menită să prevină faptele antisociale și să mențină siguranța publică în zonele cu risc criminogen.

La activitate au participat peste 60 de polițiști din structuri diverse – ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme și substanțe periculoase, alături de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și echipaje canine, sprijiniți de jandarmii I.J.J. Hunedoara.

În urma controalelor au fost legitimate 407 persoane, dintre care peste 60 vizate în proceduri judiciare, au fost verificate 29 de societăți comerciale și 66 de autovehicule, 23 de șoferi au fost testați pentru alcool și droguri, s-au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.788 lei. De asemenea, un tânăr de 20 de ani a fost depistat conducând cu permisul suspendat, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Un alt obiectiv important al raziei a fost prevenirea delicvenței juvenile. Polițiștii au susținut activități educative în trei unități de învățământ, oferind elevilor recomandări pentru reducerea riscului de victimizare. Totodată, au fost verificați 14 cetățeni străini, pentru stabilirea legalității șederii pe teritoriul României.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în județul Hunedoara, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Distribuie articolul

One thought on “Razie de amploare a polițiștilor în Hunedoara: Peste 400 de persoane legitimate, sancțiuni de aproape 45.000 lei și controale în școli

  1. Unii politisti sunt ok, dar din pacate e plin de politisti de 3 lei a Andrei Narica Daniel care ia spaga, mint si fura si nu sunt deloc corecti…

    Andrei Narica asta ia spaga in deva cu amandoua mainile, e incompetent si prost si nu stie legile.. un mare idiot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!