Lucrările de modernizare a clădirii Licenului de Arte din Deva (fosta Școala Nr.2), de pe strada Horea, se apropie de final. Stadiul de realizare a lucrărilor depășește 80 la sută.
Conform datelor de pe SEAP, lucrările sunt realizate de firma PROSERV SA, în baza contractului încheiat cu municipalitatea, în luna mai 2024. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este data de 1 octombrie 2025. Reprezentanții Primăriei Deva susțin că școala va putea fi redeschisă la sfârșitul acestui an, după ce se va efectua recepția lucrărilor și se vor obține toate autorizațiile de funcționare. Valoarea totală a proiectului depășește 12 milioane de lei, dintre care 25 la sută sunt bani de la bugetul local, iar restul sunt asigurați prin PNRR.
«Administrația publică locală din Deva reconfirmă faptul că educația este o prioritate. Lucrările din cadrul proiectului „Renovarea energetică a Clădirii Liceului de Arte Sigismund Toduță de pe strada Horea nr. 2 din municipiul Deva” au depășit stadiul de execuție de 80% și avansează într-un ritm susținut, conform graficului de execuție.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. Valoarea totală a proiectului este de 12.014.257 lei (cu TVA).
Investiția aduce multiple beneficii, atât prin modernizarea infrastructurii, cât și prin reducerea consumului energetic», a transmis Primăria Municipiului Deva.
Lucrările aflate în desfășurare și cele deja realizate includ:
- Modernizarea acoperișului și transformarea planșeului de peste etajul 2 în terasă hidroizolată;
- Refacere șarpantă și învelitoare de pe zona cădirii cu regimul de înălțime P (parter);
- Termoizolarea pereților exteriori cu vată bazaltică și aplicarea unui strat de tencuială decorativă siliconică (culoare deschisă);
- Refacerea tencuielilor interioare degradate, în zonele afectate de lucrări;
- Înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare (ferestre și uși), inclusiv ușile de acces în clădire și grupurile sanitare;
- Înlocuirea instalației de iluminat cu corpuri LED de înaltă eficiență energetică;
- Montarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile;
- Reabilitarea completă a instalației electrice, inclusiv a tablourilor generale și de distribuție;
- Înlocuirea instalației sanitare interioare – alimentare cu apă și canalizare;
- Înlocuirea instalației sanitare, cu dotări moderne pentru grupurile sanitare;
- Montarea instalației de detecție, semnalizare și alarmare în caz de incendiu, cu sistem de desfumare a casei scării;
- Montarea instalației de protecție la trăsnet;
- Montarea instalației de ventilație cu recuperare de căldură pentru fiecare sală de clasă;
- Montarea unui sistem de control acces, pentru siguranța elevilor și personalului;
- Refacerea trotuarelor și căilor de acces din jurul clădirii;
- Realizare instalații supraveghere video și instalații control acces;
- Refacerea scărilor de acces;Amenajarea unei rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
