Program nou de vizitare la Sarmizegetusa Regia

Programul de vizitare al cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia se modifică începând cu data de 1 octombrie. Turiştii vor avea acces în incinta monumentului UNESCO între orele 9,00 şi 18,00, a anunţat administraţia sitului istoric.

„Pentru că zilele devin tot mai scurte şi mai reci odată cu instalarea toamnei, programul de vizitare a monumentului istoric de la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia se va modifica, astfel că vă aşteptăm să exploraţi istoria şi frumuseţea acestui loc emblematic şi în acest sezon, începând cu data de 1 octombrie 2024 în intervalul orar 09,00 – 18,00”, au precizat, miercuri, pe pagina oficială de socializare, reprezentanții Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.

Sarmizegetusa Regia se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara și este unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului Hunedoara.

Foto: arhivă

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!