Primăria Deva s-a dotat cu un defibrilator. Aparatul, amplasat în holul instituției

Primăria Deva este dotată de vineri, 15 mai 2026, cu un defibrilator pentru intervenții de urgență. Crucea Roșie Română a instalat în holul Primăriei Municipiului Deva, un defibrilator semi-automat extern – un echipament esențial care poate face diferența în situații de urgență și poate salva vieți.

„Prin această inițiativă, ne dorim să contribuim la creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și la intervenția rapidă în cazurile de stop cardio-respirator, până la sosirea echipajelor medicale specializate. Mulțumim tuturor celor implicați în acest demers dedicat protejării și salvării de vieți!”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Române– Filiala Județului Hunedoara.

Defibrilatorul amplasat în holul Primăriei Municipiului Deva, în apropierea zonei unde se desfășoară frecvent evenimente cu public numeros, face parte dintr-un amplu program național dedicat creșterii siguranței și capacității de intervenție în situații de urgență. Programul este derulat de Crucea Roșie Română, cu sprijinul NEPI Rockcastle, în 18 localități din țară.

Totodată, parteneriatul dintre Crucea Roșie Română și NEPI Rockcastle prevede montarea de defibrilatoare la nivel național, precum și organizarea de cursuri de prim-ajutor pentru angajați, contribuind astfel la dezvoltarea unei comunități mai pregătite să reacționeze în situații critice.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!