Pompierii au intervenit la două accidente rutiere cu victime

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit astăzi pentru gestionarea situațiilor de urgență produse în urma a două accidente rutiere. Primul accident a avut loc în apropiere de localitatea Sereca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

„Cele două persoane aflate în interiorul autovehiculului, soț și soție, au fost evaluate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la CPU Orăștie pentru investigații suplimentare. Pentru această misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara. 

Al doilea accident s-a produs pe DN7, la urcarea pe autostrada A1, fiind implicate două autoturisme și șase persoane, dintre care doi copii.

„În acest eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau în total șase persoane, dintre care doi copii. În urma evaluării medicale, un minor în vârstă de 8 ani (însoțit de mamă) a fost transportat de către paramedici, la spitalul din Orăștie, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Celelalte persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, precizează ISU Hunedoara. 

Circulația rutieră a fost blocată până la finalizarea intervenției, care a fost asigurată cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!