Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în data de 23 ianuari, activități de educație rutieră la Școala Gimnazială “Horea, Cloșca și Crișan” din municipiul Brad. Dacă la începutul activităților desfășurate polițiștii s-au întâlnit și au discutat aspecte legate de siguranța rutieră cu elevii clasei pregătitoare și cu elevii clasei a V-a, ulterior membrii patrulei școlare și-au intrat în rol.
Alături de polițiști, aceștia au asigurat condițiile optime de traversare a drumului public, pentru colegii lor care au ieșit de la cursuri.
În cadrul discuțiilor purtate în clasă, polițiștii au pus accentul pe conduita preventivă pe care elevii trebuie să o adopte în calitatea lor de pietoni, bicicliști sau pasageri într-un autovehicul, acestora fiindu-le adresate recomandări și fiindu-le prezentate materiale video sugestive, toate cu scopul responsabilizării celor mai mici participanți la trafic și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel de activități preventive, destinate micilor pietoni și bicicliști, vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea evenimentelor rutiere negative printr-o educație rutieră timpurie.
