Un copil de doar doi ani a ajuns la spital cu răni grave, după ce a afost lovit de un autoturism. Din datele polițiștilor, mașina era condusă de o femeie de 36 de ani, care nu avea permis de conducere.
„Poliția Orașului Petrila a fost sesizată printr-un apel la 112, în data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, un minor ar fi fost implicat într-un eveniment rutier. În urma primelor verificări efectuate, polițiștii rutieri deplasați la fața locului au stabilit faptul că o femeie de 36 ani, domiciliată în Petrila, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere. În momentul în care autovehiculul a fost pus în mișcare, femeia a accidentat un copil de doi ani, care se afla în preajma mașinii. Minorul a fost transportat de urgență la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
