Spitalul Județean de Urgență Deva va beneficia de o investiție de peste un milion de euro pentru achiziția de echipamente moderne destinate tratării pacienților cu afecțiuni cardiace grave, în urma semnării unui contract de finanțare prin Programul Sănătate.
Proiectul, intitulat „Investiții în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Deva care tratează pacienți cardiaci critici”, are ca obiectiv dotarea unității medicale cu aparatură de ultimă generație pentru gestionarea urgențelor cardiovasculare majore și creșterea capacității de intervenție rapidă, anunță reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
Investiția vine într-un moment important pentru spitalul din Deva, după ce în luna martie a acestui an unitatea medicală a fost inclusă în rețeaua națională a centrelor dedicate tratării pacienților cardiaci critici, ceea ce permite monitorizare permanentă și intervenții specializate în cazurile severe.
„Continuăm să atragem fonduri europene și să implementăm proiecte majore care să contribuie la modernizarea infrastructurii sanitare din județului Hunedoara. Spitalul din Deva se poate mândri astăzi cu o Secție Cardiologie la standarde ridicate, datorită unui efort comun al Ministerului Sănătății și al Consiliului Județean Hunedoara. Modernizarea și extinderea secției, relocată într-un spațiu mult mai generos, crearea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), a Laboratorului de Cardiologie Intervențională, dotat cu un angiograf ultramodern, care permite efectuarea de coronarografii și angioplastii cu implant de stent în regim de urgență, au contribuit la asigurarea unor servicii medicale de top. Pasul firesc este să îmbunătățim și să extindem continuu aceste facilități oferite pacienților cardiaci, prin dotarea cu noi echipamente de diagnostic, monitorizare și suport vital, precum și prin îmbunătățirea infrastructurii digitale, menite să eficientizeze fluxul de date medicale și calitatea serviciilor”, precizează președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Valoarea totală a proiectului este de 5.350.064,90 lei, iar durata de implementare este de 20 de luni.
Sursa foto: SJU Deva
