Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o amplă acțiune de combatere a contrabandei cu țăgări, punând în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară în județele Hunedoara și Timiș.
În urma descinderilor, au fost ridicate 169.120 de țigarete, care nu aveau aplicate banderole fiscale românești, precum și 103.450 de euro și 130.700 de lei. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
“La data de 11 februarie a.c., două persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă cu țigarete, iar, în cursul zilei de joi, 12 februarie, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o a treia persoană, un bărbat, de 60 de ani, care a fost depistat în trafic, în județul Bistrița-Năsăud, având în autoturismul pe care îl conducea peste 10 baxuri (100.780 de țigarete) ce nu aveau aplicat timbrul fiscal emis de autoritățile române și 15.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor”, informează IPJ Hunedoara.
Acțiunea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, cele 11 mandate de percheziție domiciliară fiind puse în executare, în județul Hunedoara și județul Timiș. Verificările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
