Ninsori abundente la Deva. Autoritățile au intervenit toată noaptea pentru deszăpezirea orașului

Municipiul Deva a fost afectat de ninsori abundente în noaptea trecută, iar autoritățile locale au acționat fără întrerupere pentru a menține orașul funcțional și circulația în condiții de siguranță.

Echipele de intervenție au fost mobilizate cu toate utilajele disponibile, care au acționat permanent pe arterele principale și secundare. Cu toate acestea, operațiunile de deszăpezire au fost îngreunate de faptul că, la scurt timp după trecerea utilajelor, stratul de zăpadă se depunea din nou, pe fondul ninsorii continue.

Lucrăm fără întrerupere, cu toate forțele disponibile, pentru a face față ninsorilor și pentru a menține orașul funcțional. Utilajele sunt permanent pe străzi și intervin constant, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. Intervențiile sunt îngreunate de faptul că, la scurt timp după trecerea utilajelor, stratul de zăpadă se depune din nou. Cu toate acestea, echipele nu se opresc și acționează continuu pentru degajarea căilor de acces, fluidizarea traficului și reducerea riscurilor pentru toți participanții la trafic, a declarat Lucian Rus, primarul municipiului Deva.

În acest context, autoritățile fac apel la înțelegere, răbdare și prudență din partea cetățenilor, recomandând evitarea deplasărilor neesențiale și adaptarea conduitei în trafic la condițiile meteo. Intervențiile vor continua atât timp cât situația o va impune.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!