Ne aruncăm istoria la gunoi fiindcă asta vor niște neica-nimeni?!

În numele libertății de exprimare prost înțelese și execrabil aplicate, apar din ce în ce mai des curente de opinie – nu de gândire, pentru că nu e nici urmă de rațiune în aberațiile vehiculate – care vizează în mod direct istoria românilor.

A început imediat după ’89, când nu se știe de unde a apărut (întrebarea e mai degrabă: în folosul cui?) teoria că românii nu au nici o descendență dacică, că nici nu există cuvinte de proveniență dacică în limba română (bravos, capete seci, adică există în limba engleză – exemplu „crest”, însemnând „creastă” – rămase de la dacii recrutați în legiunile trimise în Britania de Roma, dar noi nu avem așa ceva!), pe scurt „ia hai să radem din istorie ce a fost acum 2000 de ani!”

Ceva mai recent am putut afla, din surse de aceeași (ne)credibilitate, că nu avem vreo legătură nici cu romanii. Adică s-a întâmplat că împăratul Aurelian a dat un ordin și circa un milion de oameni, adică toți din Dacia Romană (de pe vreo 150.000 kmp), și-au strâns catrafusele și s-au mutat cu cățel, cu purcel nu se știe unde – altundeva decât pe teritoriul actual al României, desigur. După cum se vede, se marșează pe aceeași idee de mai sus, dar în altă direcție.

Mai rămâne doar să ni se spună că noi, românii, nu avem nici un fel de origini și că, de fapt, nici nu existăm.

Nu vă îngrijorați, se lucrează intens în sensul acesta. Un diletant căruia nu vreau să îi pomenesc numele (sincer, nu merită efortul) s-a apucat să scrie cărți în care exprimă cât de serios poate el că nu a existat nici o continuitate a populației daco-romane în timpul invaziilor migratorilor, pentru că nu sunt dovezi în acest sens (!?). Probabil voia o filmare video, eventual o transmisie online de acum 1500 de ani, ca probă certă…

Mai nou a fost scoasă din lada de gunoi – unde ajunsese, discreditată demult – teoria că împăratul Traian a dus toți dacii în sclavie la Roma (varianta inițială susținea că i-a exterminat integral). O asemenea prostie Imperiul Roman nu a făcut niciodată, nicăieri, din motivul simplu și de bun simț că avea nevoie de populații supuse pe teritoriile ocupate. Doar că – și aici iese cuiul din sac – autorul susține că în felul acesta Transilvania a rămas pustie, fiind ocupată pe rând de goți, cumani, unguri, iar românii (țineți-vă bine!) au ajuns aici abia prin secolul 18 (adică atunci când migrațiile în Europa încetaseră de veacuri), venind în masă de undeva de prin nordul Albaniei!??

Ce mai e adăugat la o asemenea inepție? Poate doar atât: orice educație demnă de acest nume începe obligatoriu cu studiul istoriei. Mă tem însă că în cazul acestor terchea-berchea pomeniți mai sus este vorba despre ceva mult mai grav decât de lipsa oricărei educații. Judecați singuri încotro conduc elucubrațiile lor.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!