Bărbatul care a agresat sexual o călugăriță a depus contestație față de hotărârea Judecătoriei Hațeg de a-l trimite în arest preventiv. Tribunalul Hunedoara i-a respins contestația împotriva deciziei date de prima instanță, menținând în totalitate hotărârea judecătoriei.
„Respinge contestaţia formulată de inculpatul GHEORGHIȚĂ GHEORGHE-PETRU împotriva Încheierii penale din data de 01.05.2026 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Haţeg”, se arată în minuta instanței.
Hotărârea Tribunalului este definitivă.
Reamintim că joi, 30 aprilie, polițiștii din Hațeg au găsit-o pe tânăra de 27 de ani, în stare de semi-conștiență, într-un spațiu comercial din oraș. Femeia este o măicuță de la Mănăstirea Colț și s-a dovedit, ulterior, că a fost victima unei agresiuni sexuale.
„La data de 30 aprilie 2026, în jurul orei 15:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au fost sesizați direct de către o femeie în vârstă de 52 de ani, din comuna Râu de Mori, cu privire la faptul că o tânără de 27 de ani, alături de care s-ar fi deplasat în Hațeg, la cumpărături, s-ar fi rătăcit.
Din primele verificări, a rezultat că cele două s-au aflat în cursul aceleiași zile, în jurul orei 12:00, în zona centrală a orașului, moment în care tânăra s-ar fi separat de însoțitoarea sa.
Polițiștii au demarat de urgență căutările, iar femeia de 27 de ani a fost identificată în zona Pieței Agroalimentare din Hațeg, în interiorul unui spațiu de alimentație publică. Aceasta era căzută, în stare de semi-conștiență și prezenta leziuni minore la nivelul toracelui.
La fața locului a fost depistat și un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Sălașu de Sus, aflat într-o stare de ebrietate și cu un comportament recalcitrant. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Orașului Hațeg pentru audieri.
Femeia a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Hațeg, unde i-au fost acordate îngrijiri de specialitate, conform evaluării medicale preliminare existând și suspiciunea unei infracțiuni de natură sexuală”, a declarat, în 30 aprilie, comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Citește și: Călugăriță găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Ar fi fost violată într-un bar din oraș
Foto ilustrativ
