Minor dus la spital, după ce a fost lovit cu pumnul în față de un coleg. Incidentul s-a produs în zona liceului din Crișcior

Un băiat de 15 ani din comuna Luncoiu de Jos a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu pumnul în față de către un coleg de școală. Incidentul a plecat de la neînțelegeri mai vechi dintre cei doi minori. Agresiunea s-a petrecut pe podul din fața liceului din comuna Crișcior.

„În data de 22 septembrie 2025, la ora 11:03, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că, în zona podului de la Gura Barza, comuna Crișcior, o persoană ar fi fost agresată fizic.

La fața locului s-a deplasat de urgență o patrulă de intervenție, care a stabilit că persoana vătămată este un minor de 15 ani, din comuna Luncoiu de Jos. Acesta, în timp ce se afla pe podul care face accesul spre liceul din comuna Crișcior, ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței de către un tânăr de 17 ani, din aceeași localitate. Incidentul ar fi avut loc pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între cei doi.

Minorul în vârstă de 15 ani a fost transportat la Spitalul Municipal Brad, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, urmând a fi continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Ambii minori sunt elevi ai aceleiași unități școlare din comuna Crișcior, incidentul având loc în timpul unei pauze.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!