O echipă formată din polițiști, jandarmi și pompieri de la unitățile din zona Bradului a participat la Turneul Internațional de Fotbal «Barcelona 7 vs 7», desfășurat în perioada 6–10 octombrie 2025, în Barcelona, Spania. În competiție s-au înscris 14 echipe din mai multe țări, precum Spania, Austria, Cipru sau Slovenia.
Echipa din județul Hunedoara a reușit să obțină locul I, la prestigiosul turneu internațional din Spania.
„Echipa I.P.A. Regiunea 1 Hunedoara a obținut locul I la prestigiosul Turneu Internațional «Barcelona 7 vs 7», desfășurat în perioada 6–10 octombrie 2025, în Barcelona, Spania.Competiția, organizată de International Police Association (I.P.A.) – Valles Occidental Barcelona, a reunit 14 echipe din mai multe țări: România, Spania, Austria, Slovenia și Cipru.Echipa hunedoreană, formată din 13 sportivi – polițiști, jandarmi și pompieri din zona Țării Zarandului (Brad și împrejurimi), a fost condusă de polițistul Iga Adrian, care a îndeplinit și rolul de antrenor-jucător”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Reprezentanții IPJ Hunedoara spun că performanța remarcabilă a echipei este cu atât mai notabilă cu cât deplasarea a avut la bază pasiunea pentru sport și promovarea spiritului de echipă și camaraderie între structurile M.A.I..
Competiția s-a desfășurat pe teren sintetic, iar printre jucătorii exponențiali ai echipei hunedorene s-au remarcat:
•Tecsi Iulian, ajutor șef de post la Poliția Buceș – desemnat cel mai bun jucător și golgheter al turneului;
•Iga Adrian de la Poliția Municipiului Brad – antrenor-jucător și coordonatorul lotului;
•Toc Andrei, ajutor șef de post la Poliția Crișcior – jucător de bază în compartimentul defensiv.
„Această victorie consolidează palmaresul echipei IPA 1 Hunedoara, care a obținut în ultimii ani rezultate excelente la competiții naționale și internaționale (participări la turneele de minifotbal Băile Felix și futsal Cluj-Napoca, locul III în noiembrie 2022, la cel mai mare turneu internațional de futsal organizat de I.P.A. WPIST în Olanda, locul II la fotbal pe plajă – Jupiter).Prin acest succes, polițiștii, jandarmii și pompierii din Hunedoara demonstrează încă o dată că spiritul de echipă, fair-play-ul și perseverența definesc nu doar activitatea profesională, ci și modul în care își reprezintă țara în competițiile internaționale.Felicitări campionilor din Țara Zarandului pentru performanța deosebită și pentru promovarea valorilor sportive și profesionale ale României în Europa!”, conchid reprezentanții Poliției.
