Lucrările de reabilitare a rețelei de apă din Deva provoacă disconfort locuitorilor. Constructorul își cere scuze

Lucrările de reabilitare a rețelei de apă derulate în Deva, pe străzile Ardealului, Traian Vuia și Hărăului, continuă să creeze disconfort pentru locuitorii din zonă, în ciuda faptului că intervențiile principale au fost deja realizate. Lucrările fac parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027, și vizează modernizarea rețelelor de apă la nivel extins.

Potrivit informațiilor transmise de operatorul de apă, lucrările se află într-un stadiu avansat, fiind deja înlocuite conductele principale.

„În ceea ce privește stadiul actual al lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă de pe străzile Ardealului, Traian Vuia și Hărăului, acestea se află într-un stadiu avansat de execuție. Intervențiile principale la infrastructura de alimentare cu apă au fost realizate, urmând a mai fi efectuate lucrări de montare a căminelor și realizarea legăturilor aferente”, informează reprezentanții Apa Prod Deva.

Lucrările de reabilitare a rețelei de apă au fost demarate la finalul toamnei trecute, însă de atunci, potrivit locuitorilor, șantierul a rămas practic fără activitate. Oamenii spun că intervențiile au durat doar câteva săptămâni, după care utilajele au dispărut, iar lucrările nu au mai fost reluate. În prezent, carosabilul este parțial decopertat, la fel și trotuarele, există gropi și denivelări, iar praful ridicat creează un disconfort semnificativ. Oficial, însă, lucrările nu sunt sistate.

„Au venit, au spart și au plecat. De atunci nu am mai văzut pe nimeni. De câteva luni nu se mișcă nimic. Doar noi suportăm praful și mizeria”. „Dacă nu pot lucra acum, de ce au mai început? Puteau să aștepte, mașinile sunt pline de praf, peste tot este praf, ne intră în case, iar când plouă este noroi. Dezastru au făcut.„Nu mai lucrează nimeni de mult timp. Străzile sunt sparte, este mult praf, iar accesul este dificil. Nimeni nu ne spune când se termină lucrările. Nu a mai trecut nimeni pe aici, eu nu zic să nu lucreze, dar așa se face?”, spun oamenii care locuiesc în zonă.

 

Situația este confirmată și de răspunsul transmis de operatorul de apă, care precizează că lucrările se află într-un stadiu avansat, însă anumite etape, precum montarea căminelor de vane,  vor fi realizate abia în perioada următoare.

„Lucrările nu sunt sistate; antreprenorul efectuează lucrări pregătitoare pentru montarea/turnarea căminelor de vane. Din cauza apropierii amplasamentelor de zona luncii Mureșului, pânza freatică este foarte ridicată. În aceste condiții, antreprenorul a optat pentru montarea căminelor de vane în perioada mai – iunie, când stratul freatic este mai coborât și permite executarea lucrărilor în condiții optime”, au precizat cei de la Apa Prod Deva.

Execuția este realizată de asocierea de firme APC HARD CONSTRUCT, DIMEX-2000 COMPANY și GEVIS PROTEAM, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este luna octombrie 2026. Între timp, locuitorii sunt cei care resimt efectele directe ale șantierului. Operatorul de apă precizează că responsabilitatea refacerii carosabilului revine integral antreprenorului, conform contractului, și că lucrările de readucere a străzilor la starea inițială vor fi realizate imediat după finalizarea intervențiilor tehnice.

„Responsabilitatea aducerii carosabilului la starea inițială revine în totalitate antreprenorului, conform prevederilor contractuale. Antreprenorul confirmă că lucrările de refacere vor fi efectuate imediat după finalizarea tuturor intervențiilor tehnice asupra rețelei de apă”, transmite Apa Prod Deva.

Totodată, potrivit Apa Prod, constructorul susține că va lua măsuri pentru limitarea disconfortului și și-a cerut scuze locuitorilor afectați. Ce-i drept, nu știm când se va întâmpla acest lucru.

„Antreprenorul a transmis că își asumă realizarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea disconfortului (praf, denivelări, acces îngreunat) și a prezentat scuze locuitorilor afectați pe durata execuției lucrărilor”, au mai punctat reprezentanții companiei de apă.

Lucrările pentru reabilitarea și extinderea rețelei de apă potabilă și de canalizare din municipiul Deva, prevăzute în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara”, cofinanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, cuprind 57 de străzi și 20 de puncte din rețeaua de distribuție de înaltă presiune. Proiectul, care include și localitățile adiacente Archia și Sântuhalm, va contribui la îmbunătățirea semnificativă a infrastructurii locale, reducând pierderile și crescând calitatea serviciului furnizat, informează operatorul regional Apa Prod Deva. Proiectul prevede înlocuirea conductelor de oțel și fontă deteriorate pe o lungime totală de 28,2 km. Totodată, pentru îmbunătățirea calității serviciului de alimentare cu apă, se va reabilita și rețeaua de distribuție de înaltă presiune din municipiul Deva, având o lungime de 4,542 km. Puteți vedea cele 57 de străzi și mai multe informații despre proiect în linkul de mai jos.

DEVA – 57 de străzi vor fi reabilitate complet.

 

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!