Jiul nu se regăsește și continuă pasa neagră

Jiul Petroșani – Aro Muscelul Câmpulung 0 – 1 (0 – 1)

A marcat: Suciu (18 autogol)

Jiul (antrenor Sorin Bălu): Iliescu – A. Gogescu, Dobre, Suciu (90 R. Petre), Hondorocu (69 Vl. Toma) – R. Sandu (cpt), Burcea (81 Giurică) – Mircea (46 Dr. Popa), Tomșa, Buțurcă – Fulga (69 Grădinaru)

Speranțele alb-negrilor pentru o primăvară care să facă uitat finalul sezonului de toamnă se amână cel puțin cu încă o săptămână. Sâmbătă Jiul a cedat pe „Petre Libardi” la același scor cu care pierduse în etapa precedentă, anul trecut, în deplasarea cu Otăsău (0 – 1).

Argeșenii au avertizat încă din start că nu au venit doar să facă act de prezență, șutul lui Șerban din afara careului nimerind bara (min. 6). Oaspeții au continuat ofensiva și același Șerban a centrat din corner pentru Jarcă, acesta l-a presat pe Suciu și fundașul gazdelor a trimis balonul în poarta proprie. Buțurcă putea egala pe contraatac, dar șutul său din careu a fost imprecis (min. 24). Putea fi mai rău, un șut de la 20 de metri al lui Bornescu nimerind transversala aproape de vinclu (min. 28). Petroșănenii au contat în atac prin două lovituri libere chiar înainte de pauză, o lovitură de cap a lui Suciu pe lângă bară la centrarea lui Hondorocu și un șut puțin peste poartă al lui Tomșa.

Al doilea mitan a adus din ce în ce mai multă precipitare în atac pe măsura trecerii timpului. O lovitură de cap a lui Fulga la centrarea lui Gogescu a șters transversală și a căzut în brațele portarului Strizu (min. 64), la poarta celaltă Stoica a scăpat singur cu Iliescu dar nu a nimerit ținta din zece metri (min. 78), iar replică la faza următoare Grădinaru a ratat din careul mic, trimițând pe lângă poartă (min. 80).

Cu acest eșec bilanțul Jiului în ultimele opt etape devine și mai îngrijorător: o singură victorie, doar 5 puncte adunate și a treia înfrângere consecutivă. Noroc că și contracandidatele la play-off din Fărcășești, Sibiu și Otăsău au capotat la rândul lor, doar Mediaș câștigând în această rundă.

„Este cea mai urâtă aniversare a mea (n. red.: duminică a împlinit 49 de ani), asta în ce privește fotbalul. Le-am spus înainte de joc că în prima și în ultima etapă nu ai control, dar a fost presiune foarte mare pe jucători, că „trebuie să câștigăm”. Meciul s-a pierdut la început, noi am început rău, adversarii au avut o bară în primele minute, ne-am dat autogol. După care am început să ne acomodăm cu terenul, pentru că a fost doar a doua oară că am intrat pe iarbă anul acesta. Am început să jucăm ce trebuie, să desfacem jocul cu centrări, am avut și noi șansele noastre. La 0 – 1 Buțurcă a ratat o ocazie mare, singur cu portarul, în loc să tragă pe scurt dă pe lung și trimite alături, Suciu cu poarta goală dă pe lângă, lovitură liberă Tomșa în bară… Orice gol ne-ar fi adus în joc. Pe final am jucat cu două vârfuri, l-am scos pe Fulga, care a jucat accidentat, l-am băgat pe Grădinaru, l-am împins și pe Giurică în față, am apelat la mingi pe sus ca ultimă variantă. A ratat și Grădinaru o ocazie foarte mare, din doi metri a trimis pe lângă. Să spunem că în etapa asta ne-au ajutat rezultatele, Fărcășești, Sibiu, Otăsău au pierdut, numai noi nu am fost în stare să câștigăm meciul nostru. Sincer, după aspectul jocului nu meritam un punct. Trebuie să strângem rândurile, să legăm două victorii, sâmbătă la Cărbunești și apoi cu Dăești acasă. Dacă batem astea două meciuri suntem acolo, în lupta pentru locurile de play-off”, a spus Sorin Bălu (foto) după înfrângerea cu Aro.

foto: https://www.facebook.com/p/CSM-Jiul-Petrosani-61555158122329/?locale=ro_RO

 

LIGA 3 SERIA 6

rezultate etapa 18

vineri, 27 februarie

ACS Mediaș – Gilortul Târgu Cărbunești 4 – 0

Unirea Bascov – Viitorul Dăești 2 – 0

SCM Râmnicu Vâlcea – Vulturii Fărcășești 4 – 3

CSM Târgu Jiu – Păușești Otăsău 1 – 0

sâmbătă, 28 februarie

Jiul Petroșani – Muscelul Aro Câmpulung 0 – 1

Minerul Lupeni – Inter Stars Sibiu 2 – 1

Clasament

1 Vâlcea              18     14     3       1       42 – 16      45

2 Lupeni             18     12     2       4       31 – 16      38

3 Mediaș             18     9       4       5       40 – 26      31

4 Vulturii            18     8       5       5       43 – 32      29

5 Jiul                   18     7       6       5       25 – 20      27

6 Inter                  18     7       3       8       27 – 30      24

7 Otăsău              18     7       2       9       24 – 36      23

8 Târgu Jiu          18     6       3       9       23 – 32      21

9 Bascov             18     5       5       8       27 – 28      20

10 Muscelul        18     4       7       7       25 – 31      19

11 Dăești             18     2       8       8       24 – 35      14

12 Gilortul          18     2       2       14     15 – 47      8

program etapa 19

vineri, 6 martie

SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Jiu

Inter Stars Sibiu – Unirea Bascov

sâmbătă, 7 martie  

Vulturii Fărcășești – Minerul Lupeni

Viitorul Dăești – ACS Mediaș

Gilortul Târgu Cărbunești – Jiul Petroșani

Muscelul Aro Câmpulung – Păușești Otăsău

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!