Jiul a oprit seria neagră la Cărbunești

Gilortul Târgu Cărbunești –  Jiul Petroșani 0 – 2 (0 – 1)

Au marcat: Tomșa (29), Grădinaru (90+4)

Jiul (antrenor Sorin Bălu): Iliescu – A. Gogescu, Dobre, Giurică, Hondorocu – R. Sandu (cpt), Dr. Popa (66 Mircea) – Vl. Toma (71 R. Petre), Tomșa, Buțurcă (66 Suciu) – Fulga (46 Grădinaru)

Trei înfrângeri la rând au însemnat mult prea mult pentru Jiul (jucători, conducer e, suporteri), astfel că deplasarea pe terenul „lanternei” era ocazia perfectă de reabilitare și totodată de a nu pierde contactul cu locurile de play-off. Și alb-negrii și-au îndeplinit misiunea, au luat cele trei puncte necesare ca aerul în condițiile în care Mediaș și Fărcășești au câștigat și ele în etapa aceasta.

Jocul a fost la discreția petroșănenilor, gazdele nepunând nici un fel de probleme în atac. În aceste condiții totul s-a redus la o canonadă la poarta lui Mișu, portarul gorjenilor limitând serios proporțiile scorului. Tomșa a trimis din lovitură liberă de la 16 metri pe lângă poartă, șutul lui Hondorocu a fost respins în corner, lovitura de cap a lui Buțurcă a fost slabă și Mișu a reținut, șutul-centrare al lui Hondorocu a trecut periculos prin fața porții, Eshun a reluat și el slab cu capul, iar Voinea pe contraatac a obținut doar un corner. Aproape inevitabil a venit în fine și golul: centrare Fulga de pe dreapta după un un-doi cu Toma, Buțurcă a recentrat cu capul și Tomșa (foto) a împins mingea în poartă din apropiere. Unica jumătate de șansă a Gilortului i-a aparținut lui Avramescu, șut din afara careului în blocajul apărătorilor. În schimb o ocazie imensă s-a consemnat în min. 39: centrare Hondorocu, cap Dragoș Popa, Mișu scoate de sub transversală și Fulga din șase metri pe lângă poartă, fază la care a și fost accidentat de un fundaș. În min. 43 Vlad Toma a scăpat singur cu portarul, dar acesta și-a mai salvat o dată echipa, respingând cu piciorul în corner. O nouă centrare a lui Hondorocu, foarte activ, a fost reluată cu capul peste poartă de Dobre, astfel că la cabine s-a intrat doar cu avantaj minim.

Partea secundă a continuat în aceeași notă, aspectul jocului fiind neschimbat. Au mai fost șanse mari de gol pentru Jiul: lovitură liberă bătută de Tomșa și prinsă de portar, voleu superb în transversală al lui Grădinaru (min. 57), centrare Dobre, șut Suciu sub bară deviat de Mișu în corner (min. 90). În prelungiri Suciu a respins cu capul din jumătatea proprie, balonul a ajuns la Tomșa, care de la mijlocul terenului l-a servit perfect pe contraatac pe Grădinaru, care a dus scorul la proporții mai apropiate de realitatea din teren.

„Trebuia să câștigăm acest meci, aveam nevoie de victorie, de un restart. Echipa are valoare, dar era un pic căzută psihic, cred că odată cu această victorie ne-am revenit. Dacă o legăm cu încă una sâmbătă, cu Dăeștiul, sută la sută ne vom atinge obiectivul. Suntem la mâna noastră, dacă ne câștigăm meciurile rămase de jucat suntem în play-off. La Cărbunești am dominat copios, cel puțin în prima repriză puteam să avem trei patru goluri. Ei nu ne-au pus nici o problemă, nu au ajuns în careul nostru. Le-am spus băieților înainte de meci că trebuie să ne luăm punctele, aveam o  presimțire că jocul rezultatelor nu ne va ajuta. Mă bucur pentru băieți, mă bucur pentru Grădinaru că a dat gol, e foarte important pentru un atacant să marcheze. Fulga a ajuns la spital cu ochiul umflat și cu pometele spart, zici că s-a bătut cu Tyson, dar arbitrul mi-a spus că nu a fost nimic!?”, ne-a declarat Sorin Bălu.

foto: https://www.facebook.com/p/CSM-Jiul-Petrosani-61555158122329/?locale=ro_RO

 

LIGA 3 SERIA 6

rezultate etapa 19

vineri, 6 martie

SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Jiu 1 – 1

Inter Stars Sibiu – Unirea Bascov 3 – 0

sâmbătă, 7 martie

Vulturii Fărcășești – Minerul Lupeni 3 – 1

Viitorul Dăești – ACS Mediaș 1 – 2

Gilortul Târgu Cărbunești – Jiul Petroșani 0 – 2

Muscelul Aro Câmpulung – Păușești Otăsău 4 – 0

Clasament

1 Vâlcea              19     14     4       1       46 – 17      46

2 Lupeni             19     12     2       5       32 – 19      38

3 Mediaș              19     10     4       5       42 – 27      34

4 Vulturii            19     9       5       5       46 – 33      32

5 Jiul                   19     8       6       5       27 – 20      30

6 Inter                  19     8       3       8       30 – 30      27

7 Otăsău              19     7       2       10     24 – 40      23

8 Muscelul          19     5       7       7       29 – 31      22

9 Târgu Jiu          19     6       4       9       24 – 33      22

10 Bascov           19     5       5       9       27 – 31      20

11 Dăești             19     2       8       9       25 – 37      14

12 Gilortul          18     2       2       15     15 – 49      8

program etapa 20

vineri, 13 martie

ACS Mediaș – Inter Stars Sibiu

Unirea Bascov – Vulturii Fărcășești

CSM Târgu Jiu – Muscelul Aro Câmpulung

sâmbătă, 14 martie

Păușești Otăsău – Gilortul Târgu Cărbunești

Jiul Petroșani – Viitorul Dăești

Minerul Lupeni – SCM Râmnicu Vâlcea

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!