Minerul Motru – Jiul Petroșani 1 – 2 (0 – 2)
Au marcat: Giurică (autogol 87) – Buțurcă (27), Fulga (38)
Jiul (antrenor Sorin Bălu) a început în formula: Iliescu – A. Gogescu, Dobre, Suciu, Hondorocu – R. Sandu, Dr. Popa, Tomșa – Vl. Toma, Buțurcă, Fulga
La capătul primei săptămâni de antrenamente, axate în principal pe acomodarea la efort după vacanță, Jiul s-a deplasat la Motru pentru întâiul joc de pregătire. Adversarul a fost unul tradițional, Minerul din localitate, formație care în prezent evoluează în Liga 4 Gorj, unde ocupă locul 6. Petroșănenii s-au impus prin golurile marcate în primul mitan de Buțurcă și Fulga (foto), reușita gazdelor venind pe final, în urma unui autogol. În partea secundă Sorin Bălu a rulat întreg lotul avut la dispoziție. Au fost menajați doar Cepoi și Mircea, aflați încă în recuperare după accidentări și care urmează un program special.
„Sunt destul de mulțumit de felul cum a arătat echipa pentru perioada asta, e bine că am câștigat și că nu au fost accidentări, dat fiindcă terenurile sunt așa cum sunt. De luni intrăm în cantonament pe plan local până pe 31 ianuarie, trecem la două antrenamente pe zi. Avem toate condițiile de pregătire la baza noastră, de ce să mergem în altă parte, doar ca să cheltuim bani? Pentru data de 11 februarie căutăm un adversar din liga a treia, dar dacă nu găsim nu e nici o problemă. O să văd după antrenamente dacă mai e nevoie sau nu de încă un meci”, a declarat antrenorul Jiului.
Clubul a anunțat săptămâna aceasta primele patru transferuri. Au semnat cu formația petroșăneană Mădălin Grădinaru (atacant, 22 de ani, Unirea Braniștea), Alexandru Burcea (mijlocaș stânga, 20 de ani, Concordia Chiajna), Iustin Enache (stoper, 20 de ani, Oțelul Galați) și Alexandru Krupenschi (portar, 22 de ani, Gilortul Târgu Cărbunești). După plecările lui Voinea și Blejdea de la finalul anului trecut, acum și-au mai reziliat contractele Geană și George Gogescu.
A fost completat programul amicalelor cu un joc în 18 februarie, împotriva celor de la Viitorul Horezu. Iată care sunt adversarii Jiului:
7 februarie: CS Universitar Alba Iulia (locul 9 seria 7 Liga 3)
11 februarie: ? (incert)
14 februarie: CSM Târgu Jiu (locul 8 seria 6 Liga 3)
18 februarie: Viitorul Horezu (locul 2 în Liga 4 Vâlcea)
21 februarie: Minerul Motru (locul 6 în Liga 4 Gorj)
foto: https://www.facebook.com/p/CSM-Jiul-Petrosani-61555158122329/?locale=ro_RO
