Răcnetele isterice ale presei mainstream că prezidențiabilul Călin Georgescu ne va scoate din UE și NATO au creat o undă de șoc în societatea românească.
Mulți români s-au alarmat și sunt convinși că aceste lucruri se vor întâmpla odată ce „omul rușilor” va ajunge la Cotroceni. În 2009, Mircea Geoană a pierdut alegerile, fiind acuzat că are în plan smulgerea României din brațele UE și NATO. Ca, mai târziu, fostul ambasador al României în SUA și ex-ministru de Externe să ajungă la cârma Alianței militare, dar cu un eșec politic răsunător în portofoliu. Iar noi ne-am ales cu hăhăielile unui pseudo-președinte timp de 10 ani. Tema a fost folosită, cu predilecție, de o anumită tabără politică în toate campaniile electorale de până acum.
Pentru a clarifica aceste aspecte am realizat un interviu cu avocatul Mircea Mincea, care ne explică de ce statutul României de stat membru al UE și NATO nu poate fi schimbat de un președinte, oricare ar fi acesta.
1. Domnule avocat, voi începe cu o întrebare abruptă. Poate un președinte să scoată România din aceste structuri economico-militare?
Evident că nu. Președintele României nu poate lua o asemenea decizie. Însă, printre atribuțiile sale, există și aceea de a consulta poporul, prin referendum, cu privire la probleme de interes național, printre care, teoretic, pot fi și retragerea din aceste structuri. Esențial de subliniat este faptul că, într-o astfel de situație, decizia aparține în exclusivitate cetățenilor, președintele fiind doar inițiatorul referendumului, nu și decidentul său.
Ar mai fi de adăugat faptul că atât Tratatul privind Uniunea Europeană, cât și Tratatul Atlanticului de Nord prevăd o procedură de retragere a statelor membre, desigur, în conformitate cu decizia internă a respectivelor state. Totuși, arăt că, până în prezent, din Uniunea Europeană s-a retras un singur stat – Marea Britanie, iar din NATO niciunul.
2. Se pot întâmpla astfel de lucruri fără voința populației?
În ceea ce privește ieșirea din Uniunea Europeană, acest lucru este exclus, fiind necesară exprimarea voinței cetățenilor în acest sens, prin referendum, lucru care s-a întâmplat și în Marea Britanie, cu ocazia BREXIT.
În ceea ce privește ieșirea din NATO, în lumina dispozițiilor art. 149 din Constituția României, ținând cont că aderarea s-a făcut prin lege adoptată în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor, opinez că aceeași este procedura și în cazul retragerii. Desigur, din punctul meu de vedere, o eventuală retragere se poate face și printr-un referendum, deci prin consultarea cetățenilor.
În orice caz, în ambele situații, discutăm despre proceduri complexe, de durată (de ordinul anilor), eventuala retragere presupunând mai multe etape, asupra cărora nu doresc să insist, în contextul în care perspectiva adoptării unei astfel de decizii în România este una infimă, nerealistă, improbabilă. Din punctul meu de vedere, România este parte integrantă a Europei, înainte de înființarea acesteea, atât din punct de vedere economic, cât, mai ales spiritual, fiind greu de conceput o desprindere de valorile europene.
3. Domnule avocat, care au fost fundamentele creării UE și NATO și care sunt scopurile acestor două organizații din care România face parte?
Uniunea Europeană își are originea în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, fondată în anul 1951, care ulterior, prin semnarea Tratatului de la Roma (1957) a devenit Comunitatea Economică Europeană, stabilindu-se prima uniune vamală. Uniunea Europeană a fost înființată, în mod oficial, prin semnarea Tratatului de la Maastricht, care a intrat în vigoare în anul 1993.
În ceea ce privește NATO, aceasta se întemeiază pe Tratatul Atlanticului de Nord încheiat în anul 1949, părțile semnatare angajându-se, în conformitate cu prevederile Cartei Organizației Națiunilor Unite (ONU), să soluționeze prin mijloace pașnice orice diferend internațional în care ar putea fi implicate, astfel încât să nu se aducă atingere păcii și securității internaționale, precum și justiției, și să se abțină în relațiile internaționale de la recurgerea la amenințarea cu forța sau la folosirea forței în orice mod incompatibil cu scopurile ONU.
4. Care au fost pașii esențiali în aderarea României la UE și NATO?
România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut relații oficiale cu Comunitatea Europeană. Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din anul 1990, în anul 1991 semnându-se un Acord de Comerț și Cooperare. România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu «Declarația de la Snagov», un document semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană. România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles în anul 2004, iar Tratatul de aderare a fost semnat în anul 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg. Aderarea României la UE a avut loc la 1 ianuarie 2007.
În ceea ceea ce privește aderarea la NATO, în aprilie 1997, Parlamentul României a adoptat în unanimitate un mesaj adresat celor 16 state membre NATO prin care se solicita o decizie favorabilă României cu prilejul summit-ului organizaţiei de la Madrid. De la semnarea Documentului Cadru al Parteneriatului pentru Pace până la momentul aderării la organizaţia nord-atlantică, în 2004, România a luat parte la peste 3.300 de activităţi în cadrul Parteneriatului pentru Pace, între care numeroase exerciţii comune cu celelalte state partenere şi cu membri ai Alianţei Nord-Atlantice. La 18 februarie 2004, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat în unanimitate proiectul de lege privind aderarea României la NATO.
Ar mai fi de menționat faptul că, în cuprinsul Constituției României, în temeiul voinței cetățenilor, prin referendum, a fost inserat Titlul VI – Integrarea Euroatlantică, privind integrarea în Uniunea Europeană și aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord.
5. Precizați, vă rog, care sunt principalele atribuții ale președintelui și, dacă are, înafara referendumului consultativ vreun instrument de a scoate România din cele două organizații?
Potrivit Constituției, președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării și veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
Cele mai importante atribuții ale Președintelui României sunt:
– desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul, pe baza votului de încredere acordat de Parlament; – consultă Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită; – ia parte la ședintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații; – adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii;
– poate să dizolve Parlamentul, în anumite condiții, expres prevăzute de Constituție; – poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național; – încheie tratate internaționale în numele României, negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului; – acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai României și aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; – este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parțiala sau totală a forțelor armate; – conferă decorații și titluri de onoare; – acordă gradele de mareșal, de general și de amiral; – numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege; – acordă grațierea individuală.
