Inconștiență în trafic: o femeie prinsă beată la volan în Petroșani, iar un bărbat conducea cu permisul suspendat la Orăștie

Polițiștii hunedoreni au avut din nou de lucru cu șoferii care par să nu fie conștienți de pericolul pe care îl reprezintă în trafic, după ce o femeie a fost prinsă băută la volan în Petroșani, iar un bărbat a circulat prin Orăștie deși avea permisul suspendat. Cele două cazuri au fost constatate în cursul zilei de 6 mai, în urma controalelor desfășurate de oamenii legii pe drumurile din județ.

Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 16:00, pe strada Armatei din Orăștie. Polițiștii Biroului Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, localnic. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Cu toate acestea, bărbatul a decis că poate circula liniștit prin oraș, alegere care s-a încheiat cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Câteva ore mai târziu, în Petroșani, polițiștii rutieri au depistat o femeie de 30 de ani care conducea un autoturism pe strada Oituz, deși consumase alcool înainte de a se urca la volan.

“Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta a fost condusă la unitatea medicală din Petroșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, transmite IPJ Hunedoara.

Polițiștii continuă acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și atrag atenția că astfel de comportamente pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!