Într-o școală cu pretenții europene și fațade proaspăt vopsite din fonduri nerambursabile, din orașul cu Cetate, elevii nu învață doar matematică și română. Nu. Ei învață și autoapărare. Forțat.
Recent, un incident fizic între doi elevi a stârnit panică atât în clasă, cât și printre părinți. Un copil a agresat un coleg, iar situația putea degenera ușor într-un episod mult mai grav. Norocul – și doar norocul – a făcut ca lucrurile să nu ia o turnură serioasă.
Conducerea școlii a „intervenit”, însă măsurile luate au fost mai degrabă de catalog: ușoare, administrative, procedurale. Fix cât permite legislația actuală, o legislație care reușește să protejeze… pe cine poate, dar rareori pe cine trebuie.
Problema e că aceste intervenții nu tratează cauza, ci doar șterg urmele. Și, în ritmul acesta, rămâne o întrebare care bântuie părinții:
Ce se întâmplă data viitoare?
Atât profesorii, cât și părinții cer măsuri reale.
Până atunci, sperăm cu toții ca „doamne ferește” să nu ajungă vreodată „v-am spus”.
Sursa foto: pixabay.com
