Incendiu puternic la Săcărâmb: două case și o anexă au fost cuprinse de flăcări, o femeie a suferit un atac de panică

Un incendiu de proporții a izbucnit ieri seară în localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, unde două locuințe și o anexă gospodărească au fost cuprinse de flăcări. Pentru stingerea incendiului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Deva.

La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD, precum și 17 cadre militare. În sprijinul acestora a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, existând pericolul extinderii la locuințele din imediata apropiere. Pompierii au constituit rapid un dispozitiv perimetral de stingere și au reușit să localizeze focul în limitele găsite, protejând celelalte construcții din zonă.

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

Incendiul a fost lichidat, iar echipajele au acționat ulterior pentru înlăturarea efectelor negative produse de eveniment. Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!