Încă o înfrângere la limită pentru Unirea DMO

Unirea Sântana – Unirea DMO 1 – 0 (1 – 0)

A marcat: Nica (9)

DMO (antrenor Dan Bona): Turiță – Sezer, Ionică, Lupulescu (71 Caia), Blickling (61 Mazilu) – Goly, Pușcă (cpt), Grozoni (79 Lupușor) – Macovei, Abraham (61 Tomoni), Dodoi (79 Stupu)

Cunoscând rezultatele contracandidatelor (CSU, Șag și Blaj au jucat vineri), DMO a mers sâmbătă la Sântana pentru înfruntarea cu altă Unirea din serie, cea din Arad. Cu Lupulescu improvizat fundaș central în absența lui Matei și alte două modificări în 11-le obișnuit de start, hunedorenii au avut un meci în care, din nou, au lăsat impresia că puteau obține mai mult. Este dealtfel cea de a cincea înfrângere la limită în nouă etape (precedentele patru cu scorul de 1 – 2), în condițiile în care orice punct contează în lupta pentru evitarea retrogradării, la cum arată clasamentul seriei.

Despre partida de la Sântana, despre situația echipei sale și despre ce urmează ne-a vorbit Dan Bona (foto): „Am primit gol foarte repede, în minutul 9, dintr-o poziție suspectă de ofsaid din ce mi-au spus jucătorii, dar nu vreau să mă pronunț pentru că eram la 80 de metri de fază, în diagonală. După gol am echilibrat jocul bine de tot, iar repriza a doua chiar am dominat, dar nu am reușit să ne creem ocazii și să dăm gol. Am avut șansele noastre, la șutul lui Grozoni respins de portar în față Tomoni nu a ajuns, la centrarea lui Pușcă și reluarea lui Mazilu a respins portarul. A trebuit să improvizez cu Lupulescu fundaș central în locul lui Matei, din păcate cred că l-am pierdut, a căzut rău pe mână și s-a accidentat, a trebuit înlocuit. Am avut mult de tras cu accidentările, Moise lipsește de două luni, Caia abia acum a jucat primele minute, a mai fost Mazilu care abia a revenit. Am tot rotit, am făcut trei schimbări față de ultimul meci, Lupulescu, Grozoni și Abraham în locul lui Matei, Lupușor și Tomoni, dar ne lipsește ceva la finalizare, acel plus individual care să facă diferența. Urmează pentru noi un adevărat derby al suferinței cu Universitar, nu mai avem voie să facem nici un pas greșit. Suntem patru echipe care ne luptăm pentru două locuri, iar etapa următoare jucăm între noi, mai e Șag – Blaj pe lângă meciul nostru.”

LIGA 3 SERIA 7

rezultate etapa 9

vineri, 17 octombrie

Timișul Șag – Viitorul Arad 2 – 2

CIL Blaj – Hidro Mecanica Șugag 6 – 0

Universitar Alba Iulia – Unirea Alba Iulia 0 – 6

sâmbătă, 18 octombrie

Unirea Sântana – Unirea DMO 1 – 0

Știința Poli Timișoara – Progresul Pecica 4 – 0

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Metalurgistul Cugir 1 – 0

Clasament

1 Alba                 9       8       0       1       34 – 5        24

2 Poli                   9       6       1       2       22 – 6        19

3 Cugir                9       6       1       2       20 – 8        19

4 Ghiroda            9       6       0       3       12 – 12      18

5 Viitorul            9       5       1       3       16 – 12      16

6 Sântana            9       5       1       3       11 – 12      16

7 Pecica               9       4       2       3       12 – 11      14

8 Blaj                   9       3       0       6       12 – 14      9

9 Șag                    9       2       1       6       15 – 22      7

10 DMO             9       2       1       6       9 – 17        7

11 Universitar    9       2       1       6       9 – 23        7

12 Șugag             9       0       1       8       7 – 37        1

program etapa 10

vineri, 24 octombrie

Viitorul Arad – Metalurgistul Cugir

Progresul Pecica – CSC Ghiroda și Giarmata Vii

Timișul Șag – CIL Blaj

sâmbătă, 25 octombrie

Unirea Alba Iulia – Știința Poli Timișoara

Unirea DMO – Universitar Alba Iulia

Hidro Mecanica Șugag – Unirea Sântana

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!