Activitatea din spitalele publice este afectată astăzi, 20 iulie, de o grevă de avertisment organizată de Federația SANITAS, în semn de protest față de proiectul noii legi a salarizării. Acțiunea sindicală se desfășoară între orele 09:00 și 11:00, perioadă în care unitățile medicale vor asigura doar urgențele și aproximativ o treime din activitatea obișnuită.
La protest participă și angajați ai spitalelor din județul Hunedoara, inclusiv din Deva, Hunedoara, Petroșani și Lupeni. Pentru a nu pune în pericol îngrijirea pacienților, secțiile esențiale, precum ATI, UPU, Pediatrie, Neonatologie, Blocul Operator și USTACC, își continuă activitatea în regim normal.
Reprezentanții SANITAS susțin că proiectul noii legi a salarizării a fost elaborat fără un dialog real cu organizațiile sindicale și reclamă menținerea unor inechități între categoriile de personal din sistemul sanitar. Sindicaliștii avertizează că modificările propuse în privința sporurilor ar putea reduce veniturile unor angajați și ar afecta inclusiv personalul administrativ și cel din asistența socială.
Liderii federației afirmă că protestul nu este îndreptat împotriva pacienților, ci împotriva politicilor salariale promovate de Guvern, subliniind că serviciile medicale esențiale vor fi asigurate pe toată durata acțiunii.
În cazul în care revendicările nu vor fi luate în considerare, Federația SANITAS a anunțat că va declanșa o grevă generală în toate unitățile sanitare din țară începând cu data de 28 iulie.
Sursa foto: Federația Sanitas din România
