VIDEO Micii fotbaliști de la Viitorul Șoimuș și-au surprins mamele de 8 Martie. Flori, cântece și meciuri dedicate lor

Un moment plin de emoție a avut loc vineri seară pe stadionul bazei sportive din Chiscădaga, unde micii fotbaliști ai clubului sportiv Viitorul Șoimuș, din grupele U8–U13, au pregătit o surpriză specială pentru cele mai importante persoane din viața lor, mamele.

Aproximativ 40 de copii au participat la o seară dedicată Zilei Internaționale a Femeii. Micii sportivi au jucat meciuri amicale, au cântat pentru mamele lor și le-au oferit flori și scrisori de mulțumire, într-un gest simplu, dar plin de recunoștință.

 

Surpriza a fost pregătită cu sprijinul antrenorilor și al conducerii clubului, care au fost complicii copiilor în organizarea momentului special.

Atmosfera de pe stadion a fost una caldă și plină de bucurie, iar pentru mame momentul a fost unul cu adevărat emoționant. Zâmbetele, îmbrățișările și aplauzele au arătat încă o dată că sportul nu înseamnă doar competiție, ci și respect, recunoștință și valori frumoase.

Prin acest gest, micii fotbaliști de la Viitorul Șoimuș au demonstrat că, dincolo de antrenamente și meciuri, învață și cele mai importante lecții: să spună „mulțumesc” și să își arate iubirea față de cei care îi susțin zi de zi.

Foto: ACS Viitorul Șoimuș

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!