Fostul viceprimar Răzvan Mareș revine în Consiliul Local Deva

Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Deva, fostul viceprimar Răzvan Mareș a depus jurământul de credință în calitate de consilier local din partea AUR. Postul a rămas vacant după ce Tiberiu Bartsan, președintele AUR Hunedoara, a fost ales deputat în Parlamentul României, renunțând la mandatul de ales local.

„Cu emoție și un profund simț al responsabilității, am depus jurământul ca și consilier local al Municipiului Deva, din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Revin într-un moment greu pentru comunitatea noastră, un moment care cere nu doar experiență și hotărâre, ci și unitate, curaj și devotament față de oameni. Am avut privilegiul să servesc acest oraș ca viceprimar între 2016 și 2018, iar acei ani mi-au arătat ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă dedicată binelui comun. Astăzi, după patru ani de pauză, mă întorc cu o perspectivă mai matură și cu o dorință sinceră de a contribui la redresarea și dezvoltarea orașului nostru. Știu că Deva se confruntă cu provocări mari – sociale, economice și administrative. Dar sunt convins că, prin muncă susținută, colaborare și respect între Consiliul Local ca și legislativ local și Primar că și executiv, putem transforma aceste dificultăți în oportunități de schimbare și progres.

Din partea AUR, voi milita pentru transparență, pentru sprijinirea fiecărui cetățean care are nevoie de o administrație corectă și eficientă. Mă angajez să fiu alături de voi, să vă ascult și să lupt pentru un viitor mai bun pentru Deva, chiar și în cele mai grele momente. Am depus acest jurământ cu convingerea că împreună putem depăși orice obstacol. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și vă asigur că nu voi înceta să pun suflet în tot ceea ce fac pentru acest oraș minunat și că nu voi uita niciodată pentru cine sunt aici!”, a transmis Răzvan Mareş la preluarea mandatului de consilier local. 

Răzvan Mareș a ajuns viceprimar al Devei în 2016, odată cu câștigarea ultimului mandat de primar de către Mircia Muntean. În 2017, fostul edil 4X4 a fost condamnat la șase ani de închisoare, pierzând mandatul, iar în locul lui a fost ales primar Florin Oancea. Între noul primar și viceprimarul lui Muntean au izbucnit o serie de scandaluri care au culminat cu înlocuirea lui Mareș cu viceprimarul Feridnand Pogocsan.

În altă ordine de idei, Deva este singura primărie din judeţ care nu şi-a rezolva problema structurilor de conducere, la peste jumătate de an de la validarea alegerilor locale. Nici acum, la început de an 2025, în UAT Deva nu au fost aleşi cei doi viceprimari şi nici nu a fost angajat pe post un nou administrator public. La alegerile locale de anul trecut, în Consiliul Local Deva au intrat șapte partide, respectiv PSD – 7 consilieri locali, PNL – 4, AUR – 3, USR – 2, POT – 2, UDMR – 2, Forța Dreptei – 1.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!