Fost angajat al unei firme din Hunedoara, reținut după ce ar fi furat produse alimentare din depozit

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi sustras, în mod repetat, produse alimentare din depozitul societății comerciale la care lucra ca manipulant de marfă.

Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise în perioada februarie–iunie 2026, iar o parte dintre bunurile sustrase ar fi fost ulterior valorificate cu ajutorul unei alte persoane, cercetată în dosar pentru complicitate la furt. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor în vederea dispunerii măsurilor legale.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, s-a stabilit că, în perioada februarie–iunie 2026, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Hunedoara, fost angajat în calitate de manipulant marfă la depozitul aparținând unei societăți comerciale din municipiul Hunedoara, unde ar fi sustras în repetate rânduri produse alimentare din depozitul societății. Din cercetări a rezultat că o parte dintre bunurile sustrase ar fi fost ulterior valorificate, cu sprijinul unei alte persoane, cercetată în cauză pentru complicitate la furt. Față de bărbat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat unității de parchet competente în vederea dispunerii măsurilor legale”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Foto: arhivă

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!